News

Rezidențiat 2020. Absolvenții de medicină care au picat examenul cer să fie admiși

23.11.2020 | 09:40
Rezidentiat 2020 Absolventii de medicina care au picat examenul cer sa fie admisi
ADVERTISEMENT

Absolvenți de medicină care au picat rezidenţiatul la limită au făcut o petiţie online. Aceștia sunt nemulțumiți și cer ministerului să coboare pragul de promovabilitate. 

“Ar trebui să fie o medie mai scăzută” se numește petiția inițiată de 776 de absolvenţi care nu au luat punctajul necesar pentru a fi repartizaţi într-un spital.

ADVERTISEMENT

Punctajul minim trebuie să fie de 60% din nota maximă obţinută. Tinerii cer să se revină la procentul de 50%, aşa cum era acum zece ani.

Petiție online făcută de absolvenții de medicină care au picat rezidențiatul

Valentin Moţăţeanu este cel care a lansat petiţia. Acesta este primul sub linie după ce a avut ghinionul să piardă 3 puncte la recorectare.

ADVERTISEMENT

“Am luat 558 de puncte. Am avut iniţial 561, dar după recorectare mi-au scăzut 3 puncte.(…) Ar fi păcat să se oprească la 559 puncte. Care este diferenţa dintre cel cu 559 de puncte şi cel 558. Adică, ar trebui să fie o medie mai scăzută pentru că aşa este corect şi normal. 500 este o notă de promovare”, spune Valentin, conform Mediafax.

“Să mai dăm examenul de rezidenţiat încă o dată, la anul. Sau, cine doreşte să plece din ţară şi să lucreze în străinătate. De exemplu, în Germania, Austria nu există examen de rezidenţiat. Eu prefer să lucrez la mine în ţară”, a adăugat acesta.

ADVERTISEMENT

O absolventă a Universităţii Ovidius din Constanţa dorește să devină medic de familie și nu a reușit să atingă pragul pentru 3 puncte.  Aurora Florea povestește ce s-a întâmplat.

“Am dat examenul de rezidenţiat, am obţinut 556 de puncte, iar fără trei puncte nu am reuşit să devin medic rezident. Pentru că gradul de promovabilitate a fost de 60% nu de 50%“, a spus tânăra.

ADVERTISEMENT

Aproximativ 3.000 de studenți voluntari se pregătesc să meargă în spitale să acorde ajutor medical în contextul pandemiei.

“Studenţii pot participa la procesul de îngrijire a bolnavilor pe baza procesului de recrutare ca voluntar şi vor fi repartizaţi şi vor semna contracte de voluntariat cu Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde vor fi repartizaţi şi vor lucra în unităţile sanitare din judeţele respective sub coordonarea unei persoane desemnate de unitatea sanitară”, spune Raed Arafat.

ADVERTISEMENT