News

Rezidențiatul medicilor se prelungește. Examenul de medic specialist se dă la toamnă

03.04.2020 | 17:15
Rezidentiatul medicilor se prelungeste Examenul de medic specialist se da la toamna
Când se redeschid școlile? Ministrul Sănătății, anunț ferm pentru elevi și părinți: "Semnele nu sunt încurajatoare" Sursă foto: Inquam Photos
ADVERTISEMENT

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că medicilor rezidenți din ultimul an li se va prelungi rezidențiatul până la 31 octombrie, după care vor putea susține examenul de medic specialist.

Rezidențiatul, mai lung cu șapte luni

În mod normal, rezidenții din ultimul an ar fi încheiat rezidențiatul pe 1 aprilie, după care s-ar fi dat examenul pentru obținerea titlului de medic specialist, dar epidemia de coronavirus a determinat autoritățile să prelungească data examenului.

ADVERTISEMENT

”Prin ordonanţa de urgenţă de ieri, care va apărea în Monitorul Oficial, în acest moment rezidenţii de ultimul an care au terminat la 1 aprilie rezidenţiatul, dar nu pot da examenul de specialist, li s-a prelungit perioada de rezidenţiat până la 31 octombrie, urmând să fie reîncadraţi ca rezidenţi până în acel moment, când vor susţine examenul de medic specialist. La fel în toate unităţile care ţin de Ministerul Sănătăţii, posturile vacante pot fi ocupate şi de personal contractual în regim de urgenţă pe perioada stării de urgenţă”, a declarat Nelu Tătaru.

Medicii rezidenţi efectuează un stagiu de pregătire între 3 şi 6 ani, în funcţie de specializare. Până acum, acest stagiu eradoar în spitalele universitare sau clinice, care aveau contracte cu universităţi de Medicină.

ADVERTISEMENT

Rezidenții se pregătesc în mai multe spitale

O modificare decisă de Guvern în decembrie 2019 prin ordonanță de urgență a extins numărul spitalelor în care se poate efectua perioada de rezidențiat.

Ordonanța s-a aprobat la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi are drept scop rezolvarea crizei medicilor rezidenţi din spitale. Din acest moment, pregătirea în rezidenţiat se va putea face în spitale publice cu medici care nu sunt profesori la facultăţile de Medicină, în spitale private, dar şi în cabinetele medicilor de familie.

ADVERTISEMENT

„Am găsit o soluţie europeană pentru a lărgi baza de formare pentru aceşti tineri minunaţi”, a declarat ministru de atunci al Sănătăţii, Victor Costache. El spune că această măsură era necesară deoarece „creşterea salariilor a fost un prim pas, dar exodul medicilor a continuat”.

Tags: