News

Rezultate financiare dezastruoase pentru afacerile familiei Doldurea. Ce sumă uriașă s-a pierdut în anul exploziilor de la Crevedia

Familia Doldurea controlează, pe lângă firma Flagas SRL, care administra punctul de la Crevedia, activitatea mai multor societăți comerciale din domeniul GPL.
01.07.2024 | 16:33
Rezultate financiare dezastruoase pentru afacerile familiei Doldurea Ce suma uriasa sa pierdut in anul exploziilor de la Crevedia
Ionuț Doldurea a fost trimis în judecată în dosarul expoziilor de la Crevedia Colaj: FANATIK, Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea, ISU
ADVERTISEMENT

Patronii firmei Flagas SRL, la al cărei punct de lucru din Crevedia s-au produs exploziile din 26 august 2023, Ionuț Doldurea și Cosmin Ionuț Stângă,  au fost trimişi în judecată pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Profitul Flagas SRL a scăzut de la 32,7 milioane lei la 17,4 milioane lei

În urma exploziilor au decedat cinci persoane, peste 50 au fost rănite, iar mai multe gospodării au fost distruse. Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus trimiterea în judecată, sub controlul judiciar, a lui Daniel Ionuţ Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stângă. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată şi a firmei Flagas SRL, la care cei doi inculpaţi aveau calitatea de asociaţi şi administratori, pentru aceleaşi  infracţiuni.

ADVERTISEMENT

Doldurea și Stângă sunt acuzați că în calitate de asociaţi şi administratori în drept şi în fapt ai unei societăţi comerciale, în mod sistematic, au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare a acesteia grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale în materia securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi a celor privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, la punctul de lucru neautorizat amplasat în Crevedia.

Flagas SRL și-a continuat activitatea după explozie, la celelalte puncte de lucru din țară. Conform ultimelor date de la Ministerul de Finanțe, valabile pentru anul 2023, consultate de FANATIK, firma a înregistrat un profit net de 17.434.729 lei la o cifră de afaceri de 738.978.158 lei, cea mai mare de la înființarea firmei.

ADVERTISEMENT

Profitul net este drastic mai mic decât cel bifat în 2022, a cărui valoare a fost de 32.782.166 lei, în condițiile unei cifre de afaceri de 595.907.886 lei. La finalul lui 2023, datoriile Flagas SRL erau de 67.827.469 lei, mai mici decât cele din 2022, care erau de 73.928.971 lei. În 2022 și 2023, firma a contractat mai multe credite la bănci față de anii precedenți.

Profitul Rombeer Crângașu SRL a crescut în 2023 față de 2022

Astfel, restanțele societății comerciale erau de 25.043.894 lei în 2021 și de doar 2.222.363 lei în 2014. Pe lângă Flagas SRL, familia Doldurea mai este implicată în activitatea mai multor firme din domeniul GPL, Rombeer Crângașu SRL, Ade Gas Oil Company SRL, Dolgas SRL, Criana SRL și Dolchimex SRL.

ADVERTISEMENT

Rombeer Crângașu SRL a înregistrat rezultate record în 2023, atât în ceea ce privește profitul net (13.507.200 lei), cât și cifra de afaceri (444.403.932 lei). În 2022, profitul a fost de 9.289.071 lei, iar cifra de afaceri de 290.808.822 lei. Mai mult, datoriile au scăzut de la 13.454.094 lei în 2022 la 3.393.236 lei în 2023.

Ade Gas Oil Company SRL a bifat un profit net de 3.492.504 lei în 2023, cu aproape zece milioane de lei mai mic decât cel din 2022, care a fost de 13.499.439 lei. Și cifra de afaceri a scăzut în 2023 (110.179.477 lei) față de cea din 2022 (173.155.718 lei). Datoriile au rămas cam la același nivel, 23.218.920 lei în 2023, față de 24.838.961 lei în 2022.

ADVERTISEMENT

Firmele familiei Doldurea au pierdut 18,5 milioane lei față de profitul din 2022

Dolgas SRL a performat în 2023 (profit net de 3.065.139 lei) față de 2022 (profit de 1.560.335 lei), în condițiile în care cifra de afaceri a fost apropiată (89.096.750 lei în 2023, respectiv 86.729173 lei în 2022). Și datoriile au scăzut, în această perioadă, de la 17.439.644 lei la 13.158.625 lei.

Criana Gas SRL a avut un profit net de doar 540.993 lei în 2023, de trei ori mai mic decât cel înregistrat în anul precedent (1.533.928 lei). Și cifra de afaceri a scăzut, de la 33.373.854 lei în 2022 la 27.707.220 lei în 2023. În fine, Dolchimex SRL a bifat un profit mai mare în 2023 (5.629.325 lei) față de cel din 2022 (3.785.716 lei), conform datelor consultate de FANATIK.

Ca o concluzie, firmele controlate de familia Doldurea au înregistrat un recul în 2023, anul exploziilor de la Crevedia, în comparație cu 2022. Astfel, profitul net cumulat al tuturor societăților comerciale a fost de 43,6 milioane lei, spre deosebire de cele 62,1 milioane lei din 2022, așadar s-a consemnat o pierdere de 18,5 milioane lei.

ADVERTISEMENT
Dan Puric: „Am strâns 6.000 € pentru o fată oarbă, biserica vreo 4.000....
Dan Puric: „Am strâns 6.000 € pentru o fată oarbă, biserica vreo 4.000. I-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem»”. Reacția lui Becali
Iga Swiatek, ipostaze rare din vacanță. Lidera mondială a renunțat la inhibiții FOTO
Iga Swiatek, ipostaze rare din vacanță. Lidera mondială a renunțat la inhibiții FOTO
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit...
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit fotbalistului cea mai mare sumă din istoria televiziunii! . Fiul Regelui s-a îmbogățit peste noapte
"Ce faci, prietene? Hai să mergem la ambulanță". Drogat și băut, un tânăr a adormit la volan, pe mijlocul unei străzi din Sectorul 4
Ce a putut face milionarul de 33 de ani care a fost umilit...
Ce a putut face milionarul de 33 de ani care a fost umilit doar pentru că este român. Totul s-a aflat abia acum
Mihaela Rădulescu, apariție de senzație în costum de baie, la aproape 55 de...
Mihaela Rădulescu, apariție de senzație în costum de baie, la aproape 55 de ani! Foto
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau...
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Moarte fulgerătoare în showbiz! A fost găsit fără suflare în apartamentul său
Moarte fulgerătoare în showbiz! A fost găsit fără suflare în apartamentul său
Grătarul perfect. Aceasta este regula de aur
Grătarul perfect. Aceasta este regula de aur
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie:...
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie: Şterge poza!
Caz unic la alegerile locale din România: a câștigat primăria la un vot...
Caz unic la alegerile locale din România: a câștigat primăria la un vot diferență. Pierzătorul: „M-au lucrat cum nu credeam în viața mea”
Cine a fost primul iubit al Andreei Esca: „A fost o poveste foarte...
Cine a fost primul iubit al Andreei Esca: „A fost o poveste foarte frumoasă” Cu ce se ocupă în prezent bărbatul