Sport

România a rămas fără reprezentante la Adelaide. Irina Begu a fost învinsă în calificări de o fostă finalistă la US Open

Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au fost angrenate în calificările pentru turneul WTA 500 de la Adelaide. Cum s-au descurcat cele trei românce.
05.01.2025 | 09:08
Romania a ramas fara reprezentante la Adelaide Irina Begu a fost invinsa in calificari de o fosta finalista la US Open
Cum s-au descurcat româncele la calificările pentru Adelaide. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian sunt cele trei românce care au participat pe 3 ianuarie în calificările pentru turneul WTA 500 de la Adelaide. Dintre ele, doar Begu a câștigat și s-a apropiat astfel de tabloul principal al competiției.

Update: Irina Begu – Leylah Fernandez 3-6, 1-6

Din păcate, România a rămas fără niciun reprezentant la turneul de la Adelaide. După ce Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian au fost eliminate în calificări, a venit și rândul Irinei Begu să fie învinsă înainte de startul tabloului principal.

ADVERTISEMENT

Tenismena noastră a fost învinsă de Leylah Fernandez, locul 31, cu scorul de 6-3, 6-1. Sportiva din Canada a jucat în 2021 finala la US Open, atunci când a fost învinsă de Emma Răducanu.

Ce au făcut româncele în calificările pentru turneul WTA 500 de la Adelaide

Turneul este programat în perioada 6-11 ianuarie. Singura sportivă din România cu șanse mari să urce pe tabloul principal este Irina Begu, locul 79 WTA. Aceasta a câștigat contra jucătoarei din Australia, Kaylah McPhee (locul 379 WTA) în două seturi (scor 6-2, 6-2).

ADVERTISEMENT

După meciul care a ținut o oră și 23 de minute, controlat de româncă, ea va da piept în runda următoare cu un adversar mult mai bine cotat. Irina Begu, care a intrat din nou în top 100 după victoria de la Cali, o va înfrunta pe Leylah Fernandez, cap de serie numărul 2.

Sportiva care reprezintă Canada ocupă locul 31 mondial. În prima rundă a calificărilor, ea a trecut cu ușurință de Jodie Burrage (locul 179 WTA), cu scorul 6-3, 7-6 (2).

ADVERTISEMENT

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, eliminate prematur

Pentru celelalte două românce, calificările la Adelaide s-au terminat prematur și neplăcut. Sorana Cîrstea, cea care a făcut un anunț important înaintea ultimul său sezon din carieră, a pierdut în fața lui Jule Niemeier (locul 89 WTA) după două seturi (scor 6-4, 6-2).

În ceea ce o privește pe Jaqueline Cristian (locul 85 WTA), care a fost eliminată în turul 2 la Auckland, ea a cedat în fața lui Kamilla Rakhimova (locul 60 WTA), după trei seturi (scor de 6-1, 5-7, 2-6). Deși meciul începuse bine pentru sportiva noastră, ea a cedat categoric în următoarele două seturi.

ADVERTISEMENT

În cazul în care și Sorana Cârstea, dar și Jaqueline Cristian ar fi trecut mai departe, acestea ar fi jucat împotriva lui Marie Bouzkova (locul 44 WTA), respectiv contra lui Xinyu Wang (locul 37 WTA).

Urmează Australian Open

Primul turneu de Grand Slam al anului este Australian Open. Prestigioasa competiție se va desfășura în perioada 12 – 26 ianuarie 2025. Nick Kyrgios, australianul care ocupă locul 13 WTA, și-a îngrijorat fanii.

Sportivul a avut nevoie de o recuperare profundă după 3 meciuri jucate la Brisbane. În vârstă de 29 de ani, acesta a resimțit din plin efortul depus în cele două partide la dublu și în cea de la simplu.

ADVERTISEMENT