De ce a fost adus Bogdan Lobonţ la lot. “Aşa au făcut şi cu mine!”

Daniel Vlad   
in Stiri sportive
07/11/2017, 14:03
De ce a fost adus Bogdan Lobonţ la lot. “Aşa au făcut şi cu mine!”

Rică Răducanu este omul care după ce s-a lăsat de fotbal a continuat să rămână în angrenajul echipei naţionale după ce Mircea Lucescu, dar şi Emeric Ienei au decis să îl aducă pe fostul internaţional lângă jucătorii convocaţi la lot la vremea respectivă deşi nu mai era fotbalist în activitate. Legendarul portar a mărturisit pentru FANATIK.RO că salută şi decizia de acum a lui Cosmin Contra deoarece prezenţa lui Bogdan Lobonţ la lot este de bun augur.

Cine îi contestă prezenţa la lot a lui Bogdan Lobonţ înseamnă că nu se pricepe la fotbal şi mănâncă banii degeaba pe la emisiunile astea sportive de sunt acum la televizor. Ce face Cosmin Contra acum cu Lobonţ aşa au făcut în trecut cu mine Mircea Lucescu şi Emeric Ienei, Aceşti oameni mă aduceu să stau în preajma băieţilor la meciuri şi în cantonament atunci când România avea jocuri de disputat”, şi-a început discursul Răducanu.Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Rică Răducanu îl vede pe Lobonţ în staff-ul naţionalei!

În continuare, Rică Răducanu a vorbit despre ce atribuţiuni avea el şi ce atribuţiuni mai mult ca sigur are Bogdan Lobonţ la lot. “Mircea Lucescu îmi tot spunea că nu îl interesează cum fac dar eu sunt omul care trebuie să se ocupe de moralul băieţilor atunci cînd au probleme sau sunt supăraţi că jocul nu le merge. Aşa că în stilul meu caractristic încercam să îi ţin mai mereu veseli pe un Balaci, Hagi, Geolgău, Cămătaru şi restul băieţilor din lot. Nu eram sifon că nu eram tâmpit, iar cînd unul mai bea un şpriţ în plus aveam eu grijă să îl duc în cameră fără să se afle, iar a doua zi ştiam eu cum să îi atrag atenţia să nu mai greşească. Eram iubit de toţi băieţii care veneau pe atunci la lot.

Aşa şi cu Bogdan Lobonţ. Voi credeţi că el a venit acum la naţională să îi ia locul lui Tătăruşanu, Pantelimon sau Niţă? Nu, tată! E a fost adus pentru a ţine mai strâns legătura între băieţi şi staff-ul tehnic şi pentru a face o atmosferă cât mai bună în cadrul lotului. Îl cunosc pe Lobonţ de pe la 17 ani, deoarece eu l-am adus la Rapid. Ţin minte şi acum că m-a trimis Copos după el să îl urmăresc la Hunedoarea.

Lui îi spuse antrenorii de la vremea aia de la Rapid de el, iar Copos a spus că îl ia doar dacă Rică Răducanu îl vede la lucru şi îşi dă ok-ul. Iar al dracu Lobonţ asta de mic şi-a arătat calităţile. Mi-a plăcut la el că, deşi avea doar 17 ani, totuşi ţipa cât îl ţineau plămânii din poartă la jucătorii mai în vârstă. În plus el avea şi un joc bun de picior, iar dacă un portar nu este bun la acest capitol, atunci poate să schimbe postul de portar cu unul de portar la stadion.

O să vedeţi voi că în cel mai scurt timp Lobonţ o să fie cooptat şi în staff-ul echipei naţionale. Eu sunt sigur că el deja se ocupă acum la echipă de problemele tuturor fotbaliştilor şi îi ajută pe aceştia cu tot ce poate el atunci când unul are o problemă personală. Mi-ar plăcea să mă revăd într-o zi cu Lobonţ şi poate chiar îmi fac timp să trec pe la Mogoşoaia să îl salut”, a spus Răducanu.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles