News

Rică Răducanu, șef de șef la şpriţuri cu lăutari, „găina cu dinte plombat” de la Universitatea Craiova şi… farsele lui Măruţă!

Rică Răducanu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Singurul portar din lume surprins în... ofsaid, ce „recomandare” pentru „geniul” său mai trebuie? FANATIK vă prezintă câteva trăznăi legate de Rică şi... lichide. Cu mai multe sau mai puţine grade. Lichidele, nu Rică! Şpriţ, lăutari, distracţie...
25.01.2021 | 22:54
Rică Răducanu a făcut multe năzbâtii nu numai pe terenul de fotbal, dar și la șprițuri și farsele lui Cătălin Măruță
ADVERTISEMENT

Rică Răducanu a fost șef nu numai în careul propriu, dar și la nenumărate șprițuri cu strigături și lăutari, mai ales când își serba ziua de naștere, 10 mai, în curtea casei din Giulești, când lăutarii ajungeau și pe… acoperiș, dar și la Universitatea Craiova sau în… farsele lui Cătălin Măruță! Unde era Ricanu’, era și… bairamu’!

Dacă acum se luptă pe un pat de spital cu flagelul mondial cu nume de cod SARS-CoV-2, prin 1985 Rică Răducanu era pe cai mari, cooptat în staff-ul Universităţii Craiova.

ADVERTISEMENT

Şi-a luat „tăticu’” în noua „foncție” şi un tabiet foarte apreciat de fotbalişti, acela de a-şi dota… baia din camera de la cantonament cu… vin, ţuică şi alte licori, „la rece, în cadă”, după cum povesteşte chiar el amuzat.

Rică Răducanu, șef de șef la şpriţuri cu lăutari, „găina cu dinte plombat! de la Universitatea Craiova şi… farsele lui Măruţă!

Imediat „greii” din echipă au devenit clienţii lui Rică, primii la fotbal, primii și la șpriț. „Tamango” îşi aminteşte, râzînd şi acum, „vremurile alea rele care erau așa de bune”…

ADVERTISEMENT

„Aveam trupă adevărată, cu Negrilă, Tilihoi, Beldeanu, era şi Cămătaru. La început ne feream de Mircea Rădulescu, el era antrenor, dar pe urmă s-a prins şi mă lăsa să le mai dau câte un pahar cu vin roşu. Problema era că trebuia să fim discreţi”

„Începuse să se afle că am bunătăţi în baie şi, cum nu aveam vizor la uşă, am pus parolă. Ăla care venea trebuia să spună «Găina cu dinte plombat». Iar răspunsul era «Găina n-are dinţi»”

„Aflaseră ceva şi ceilalţi jucători, da’ nu nimereau parola. Tot încercau… ba «Găina plombată», ba «Găina cu ciocul plombat», ba «Găina cu ciocul de fier», ba «Găina cu gheare de fier» sau alte chestii d-astea. Degeaba, nu deschideam nimănui fără parola corectă!”

Rică Răducanu s-a antrenat și pe stadionul „Dinamo”. Sau era la încălzire înaintea unui meci? Oricum, la „milițieni” nu a jucat niciodată...
Rică Răducanu s-a antrenat și pe stadionul „Dinamo”. Sau era la încălzire înaintea unui meci?

„Puiu’ mic” cu sânii mari!

Duminică, 18 aprilie 2011. Excentricul bogătan Cristian Ţânţăreanu împlineşte 67 de ani. Ca de obicei organizează o mega-petrecere pe domeniul său de la Corbeanca, cu fiţe de fîţe, tone de băutură, munţi de mîncare şi zeci de invitaţi…

Printre aceştia Rică Răducanu. Bombă: cu o puştoaică brunetă care-i putea fi fiică, sexy, veselă, fără inhibiţii şi cu un bust natural care ar fi făcut-o invidioasă şi pe Pamela Anderson, cu toate kilogramele ei de silicon! Ricanu’, topit tot după „pupila” sa. „Pui mic” în sus, „Pui mic” în jos, nu mai ştia cum să-i facă viaţa mai frumoasă…

ADVERTISEMENT

„Puiu’ mic”, evident, a trezit curiozitatea (şi nu numai!) tuturor berbanţilor prezenţi. Şi gazdei aniversate în special. Mai în glumă, mai în serios alde Ţânţăreanu a sărutat-o o dată între frumuseţea de sâni exclamând „Doamne, Ricane, ce noroc pe capu’ tău!”, a mai trecut un timp şi-o băută, a mai sărutat-o o dată, „puiu’ mic” se hizlea toată, încă un pahar şi înc-un sărut, şi înc-o dată, şi iar o dată, de vreo 10 ori a tot „cinstit” Ţânţăreanu „bogăţia” fetei…

Rică Răducanu și Cătălin Măruță i-au făcut o farsă de zile mari lui Cristian Țînțăreanu chiar de... ziua sa! „Puiu mic” a fost „bomboana„ pe tort!
Rică Răducanu și Cătălin Măruță i-au făcut o farsă de zile mari lui Cristian Țînțăreanu chiar de… ziua sa!

Rică se cam matolise şi ieşise din peisaj, nu mai era „vigilent”, şi Ţânţăreanu a declanşat asaltul frontal, la baioneta din dotare: „Hai, zâno, să mergem sus, ne jucăm şi noi niţel de-a tata şi de-a mama, hai să vezi ce n-ai mai văzut, hai că n-o să-ţi pară rău”. „Zâna” hi, hi, hi şi ha, ha, ha, nu se prea lăsa dusă,

ADVERTISEMENT

Ţânţăreanu se cam încinsese şi-o tot împingea, delicat ca un rinocer, pe fată spre scară când, surprize, surprize, cine intră-n scenă? Nici Andreea Marin, nici doamna Ţânţăreanu, nici Rică Răducanu, ci… Măruţă! Cătălin Măruţă!

…Cu toată echipa de la „Happy Hour”! Totul nu fusese decât o farsă pusă la cale de zgubiliticul prezentator TV, cu complicitatea Ricanului, care-şi revenise subit şi total, şi, bine-nţeles, a „Zânei”… „Puiu’ mic” cu sânii mari!

Chef „cu lăutari, cu şpriţ, cu Ilie Năstase, cu d-ăştia zbanghii ca noi”

Prin februarie 2015, Rică Răducanu „stingea” la sauna unui hotel de 4 stele din Poiana Braşov zbuciumul unei nopţi de pterecere „cu lăutari, cu şpriţ, cu Ilie Năstase, cu d-ăştia zbanghii ca noi”.

După saună Rică, în halat şi papuci, se duce în camera sa, 204, unde, surpriză!, pe unul din cele două paturi îl aştepta, tolănit lejer, lăutarul Edy Mexicanu. Care, foarte mirat de intrarea lui Rică, îi spune că aia e camera lui! Rică râde mânzeşte, da’ nu e râsu’ lui…

Numai că, iarăşi surpriză!, în cameră nu mai este nici un obiect al fostului mare portar, de la ustensilele de igienă personală la haine! „Ce-ai făcut, mă, cu hainele mele? Lasă gluma şi scoate-le că dacă mă aşez doar un pic pe tine, te omor! Cu 140 de kile te las fără aer, te sufoc cu strigături!”, ameninţă Rică.

Încolţit, Edy se refugiază, rîzînd, pe balcon. Rică blochează uşa din interior. Noroc cu managerul de hotel care-i deschide lui Edy uşa camerei vecine…

Rică Răducanu i-a întors „din mers” farsa prietenașului Edy Mexicanu în 2015, evident cu ajutorul lui Măruță!
Rică Răducanu i-a întors „din mers” farsa prietenașului Edy Mexicanu în 2015!

Ştie Ricanu’ să le-nvârte pe degete şi-a-ntors-o ca la… Giuleşti!

Mai cu caterincă, mai serios, Edy îl convinge pe Rică să renunţe la cameră: „Pe onoarea mea, nea Rică, o dată pe lună asta e camera mea, zău nu te supăra!”.

Numai că Rică se supără, mai mult chiar, reclamă dispariţia unui ceas de valoare! Edy, mască! Îl cheamă pe Măruţă, organizatorul farsei, care mutase toate „efectele” lui Rică în altă cameră, se jură pe toată familia că el e „lăutar cinstit, nu ţigan cuţitar şi şmanglitor”

Rică, nimic, vrea ceasul cu orice preţ, vine şi managerul hotelului, supărat că dintr-o farsă s-a ajuns la un furt, este pomenită şi poliţia, Edy se dezbracă în chiloţi ca să demonstreze că nu el a luat ceasul şi totul se termină în hohotele de rîs ale lui Rică şi ale lui… Cătălin Măruţă, care întorseseră „din mers”, la sugestia ad-hoc a lui Rică, farsa destinată iniţial acestuia, spre disperarea în do major a lăutarului!

VEZI MAI MULTE FOTOGRAFII ”ISTORICE” CU TAMANGO ÎN GALERIA FOTO!

  • „Să nu se ia nimeni de burta mea! Este o investiţie: am băgat în ea haleală şi băutură cât pentru două vieţi. Nu pot să beau apă, simt că ruginesc, aşa că o înlocuiesc cu şpriţ” – Rică Răducanu
  • 233 de meciuri a jucat Rică Răducanu pentru Rapid în 10 ani, între 1965 şi 1975
  • 7 goluri  a marcat Rică Răducanu pentru Rapid, toate în perioada 1973-1975
  • 61 de  meciuri a jucat Rică Răducanu pentru echipa naţională a României
  • 1980 este anul în care a încheiat cariera de jucător Rică Răducanu
ADVERTISEMENT