Fotbal intern

Ricardo Grigore, ținut pe bară de memoriu și de DDB? Motivul pentru care nu a mai jucat la Dinamo. Exclusiv

01.03.2021 | 13:27
Ricardo Grigore tinut pe bara de memoriu si de DDB Motivul pentru care nu a mai jucat la Dinamo Exclusiv
ADVERTISEMENT

Dinamo a pierdut categoric meciul împotriva Viitorului, scor 0-5, și a făcut cel mai slab meci din actuala stagiune. În lipsa lui Ante Puljic, suspendat, Jerry Gane a ales să joace cu Ehmann și Bejan în centrul defensivei, asta deși Ricardo Grigore era apt de joc.  

Faptul că Ricardo Grigore nu mai evoluează în ultima vreme poate fi din cauza memoriului depus la LPF pentru plata salariilor. Fundașul în vârstă de 21 de ani este unul dintre ultimii fotbaliști din lot care nu au banii la zi la Dinamo.

ADVERTISEMENT

Ricardo Grigore, ținut pe bară de memoriul depus la LPF? Nu a ajuns la o înțelegere cu fanii din DDB

Iar de când și-a depus memoriu pentru plata restanțelor salariale, Ricci Grigore nu a mai jucat decât într-un meci la Dinamo. Apărătorul este apt de joc, este și jucător eligibil U-21 și unul dintre componenții naționalei României U-21 care se pregătește de Campionatul European.

Cu toate acestea, Grigore nu își mai găsește locul printre titularii lui Dinamo, nici când titularul Ante Puljic lipsește. Asta ridică multe întrebări referitoare la motivele pentru care tânărul fotbalist este ținut pe banca de rezerve.

ADVERTISEMENT

“Nu ştiu dacă ar fi o problemă foarte mare pentru cei din DDB să-mi achite mie două luni de salariu”

Suporterii din DDB au făcut eforturi colosale pentru a putea plăti salariile, majoritatea fotbaliștilor au acceptat renegocierea contractelor, însă acest lucru nu s-a întâmplat în cazul lui Ricardo Grigore, care a declarat în momentul în care și-a depus memoriu că nu ar fi un efort atât de mare pentru suporterii acționari să îi plătească două salarii:

„Există un memoriu depus de mine pe baza salariului deoarece până în acest moment nu sunt cu salariul la zi. Nici eu, nici din echipă, aşteptăm în continuare să primim salariile şi ce să zic, aşteptăm să primim banii.

ADVERTISEMENT

Deocamdată n-am avut nicio discuţie cu cei din DDB, ne-au spus că o să se pună din bani, s-au pus din bani, dar nu sunt achitaţi şi aşteptăm. Tot timpul au fost achitate, dar niciodată la zi până în momentul de faţă, acum am două luni.

Nu ştiu dacă ar fi o problemă foarte mare pentru cei din DDB să-mi achite mie două luni de salariu. Asta ar fi ultima la câte eforturi au făcut cei din DDB. Nu ştiu ce s-a întâmplat până acum, chiar nu înţeleg de ce nu s-a întâmplat lucrul asta şi aştept să văd ce se va întâmpla în viitorul apropiat”, a spus fotbalistul în urmă cu trei săptămâni.

ADVERTISEMENT

Gane, despre negocierile dintre DDB și Grigore: “Este o problemă pe care nu o pot rezolva”

În ultima lună, Ricardo Grigore a jucat doar într-un meci, în remiza albă cu Sepsi Sf. Gheorghe, disputată pe 13 februarie. Jerry Gane a recunoscut că fundașul și cei din DDB nu au ajuns la un numitor comun în ceea ce privește noile reguli salariale, însă susține că nu acesta este motivul pentru care e ținut pe tușă:

“Este o problemă pe care nu o pot rezolva, cea referitoare la negocieri. El știe mai bine. Lipsa lui din teren nu are nicio legătură cu problemele financiare. Eu le-am promis jucătorilor că voi lua decizii legate de titularizare doar după ce văd la antrenamente. Îi voi da și lui o șansă de a reveni”, a spus Gane la Digisport.

Ion Marin: “Am înțeles că anumiți suporteri au intrat în vestiar peste Jerry!”. DDB neagă vehement

Însă, Ion Marin susține că suporterii din DDB au intrat peste Jerry Gane în vestiar, lucru negat cu vehemență de fani și oficialii clubului: “Am înțeles că anumiți suporteri au intrat în vestiar peste Jerry! I-au distrus personalitatea, l-au desființat! N-aveau ce căuta acolo! N-ai voie să faci așa ceva! Ai antrenor, ce să cauți tu acolo? Îi luam de mână și îi aruncam pe ușă! Ce cauți în vestiar? Ieși afară!”, a spus Ion Marin.

Fanii din DDB au emis un comunicat prin care resping aceste acuzații și susțin că nu înțeleg motivul pentru care Marin face aceste acuzații: “Dezmințim pe această cale informația apărută astăzi în spațiul public, conform căreia: “suporterii ar fi intrat în vestiar peste Gane”. ȘI O FACEM CU TOATĂ FERMITATEA POSIBILĂ!

Este pur și simplu o invenție, ca să nu o numim minciună, deși exact asta este, ale cărei dedesubturi ne scapă. De ce ai vrea să lovești, mai ales într-un moment atât de delicat, ca acesta, în singura sursă de oxigen a lui Dinamo!? Programul DDB. Care să fie motivația pentru care să fii dispus să te năpustești în suporterii care luptă din răsputeri să păstreze clubul în viață!?”, a fost reacția suporterilor.

Jerry Gane își joacă postul cu Dunărea Călărași!

Jerry Gane nu a rămas nici el dator și a luat atitudine după declarațiile lui Marin: „E o aberație! Aveam pretenții de la domnul Ion Marin. E o lipsă de respect față de mine! Poate să-și spună părerea despre joc, dar dacă vine cu astfel de minciuni să-i fie rușine! Suporterii nu au intrat niciodată în vestiar”, a spus antrenorul lui Dinamo.

Postul lui Jerry Gane se clatină, iar următorul meci este decisiv pentru antrenorul “câinilor”. Joi, de la ora 20:00, Dinamo joacă la Călărași în sferturile de finală ale Cupei României. Este ultimul obiectiv de performanță al “câinilor” în acest sezon și un eventual eșec ar putea să îl coste postul pe Gane.

“În România conform regulamentului trebuie să aștepți până la o hotărâre definitivă și litigiul poate dura până la 6 luni. Asta e diferența. Până nu are o hotărâre definitivă, nu poate deveni jucător liber de contract”, Emilian Hulubei, președintele AFAN, despre situația lui Ricardo Grigore

  • 450.000 de euro este cota de piață a lui Ricardo Grigore
  • 21 de ani are fundașul lui Dinamo 
ADVERTISEMENT