Sport

Ricciardo a câștigat Marele Premiu de la Monaco! A doua victorie a australianului în acest sezon

27.05.2018 | 18:35
Ricciardo a castigat Marele Premiu de la Monaco A doua victorie a australianului in acest sezon

Pilotul australian al echipei Red Bull, Daniel Ricciardo, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Principatului Monaco, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, reușind să fructifice astfel pole position-ul obținut în calificări.

Conform site-ului formula1.com, Daniel Ricciardo i-a devansat destul de clar pe străzile din Monte Carlo pe germanul Sebastian Vettel de la Ferrari şi pe britanicul Lewis Hamilton de la Mercedes.

Ricciardo a câștigat pentru prima dată Marele Premiu de la Monaco

Daniel Ricciardo, care s-a impus pentru prima dată în Marele Premiu al Principatului Monaco, a câştigat a doua oară în acest sezon o cursă şi a obţinut al optulea succes în carieră. În acest an, australianul a mai câștigat Marele Premiu al Chinei.

Pilotul australian al echipei Red Bull, Daniel Ricciardo, a câștigat Marele Premiu al Principatului Monaco
Pilotul australian al echipei Red Bull, Daniel Ricciardo, a câștigat Marele Premiu al Principatului Monaco

 

Pe locul al patrulea s-a clasat finlandezul Kimi Raikkonen de la Ferrari, urmat de compatriotul său Valtteri Bottas de la Mercedes şi de francezul Esteban Ocon de la Force India. Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine francezul Pierre Gasly de la Toro Rosso, germanul Nico Hulkenberg de la Renault, olandezul Max Verstappen de la Red Bull şi spaniolul Carlos Sainz jr. de la Renault. Doar trei piloţi au abandonat duminică, între ei spaniolul Fernando Alonso de la McLaren-Renault.

În clasamentul general al piloților conduce Hamilton, cu 110 puncte. Britanicul este urmat de Vettel (96 de puncte) și Ricciardo (72 de puncte). Pe primul loc la constructori se află Mercedes, cu 178 de puncte. Pe poziția secundă este Ferrari (156 de puncte). Podiumul este completat de Red Bull (107 puncte).

Următoarea cursă, Marele Premiu al Canadei, va avea loc la 10 iunie, la Montreal.