Richard Gasquet este unul dintre cei mai importanţi jucători francezi din ultimele două decenii. A ajuns cel mai sus până pe locul 7 mondial, având în palmares 16 titluri ATP la simplu, două la dublu şi un bronz olimpic, la Londra. Alături de naţionala Franţei a câştigat Cupa Davis, în anul 2017.
Sportivul în vârstă de 38 de ani şi-a anunţat retragerea în acest an, la Roland Garros. Cu două luni înainte să agaţe racheta în cui, Richard Gasquet participă pentru ultima dată la Ţiriac Open, acolo unde îl va întâlni în primul tur pe Botic van de Zandschulp din Ţările de Jos.
Înainte de startul turneului, Richard Gasquet a acordat un interviu emoţionant pentru FANATIK în care a vorbit despre retragere, cariera pe care a avut-o, dar şi duelurile cu Nadal, Federer şi Djokovic. Francezul a lăudat-o şi pe Simona Halep, despre care spune că a realizat foarte multe în tenis şi nu ar trebui să aibă niciun regret.
Richard, spuneai că emoțiile sunt mai mari în ultimul tău sezon. Ce este diferit de această dată?
– Pentru mine este foarte diferit. Mai am de jucat 4-5 turnee înainte de Roland Garros, sunt foarte emoționat. Mi-am dorit și mă bucur că m-am întors în România, este o țară grozavă pentru tenis. Cu multă istorie. Am venit de multe ori în București, sunt bucuros că sunt aici și sper să joc bine.
Care e cea mai plăcută amintire din România. Ai jucat la București, ai jucat și la Sibiu în Cupa Davis…
– Îmi aduc aminte de meciul de Cupa Davis de la Sibiu, a fost foarte frumos. În București am venit în 2008, a fost de ceva timp. Cu domnul Țiriac, cu domnul Năstase, cu doamna Ruzici, România are o istorie bogată în tenis și nu știu dacă am neapărat o amintire preferată, dar îmi face plăcere să fiu aici.
Simona Halep tocmai s-a retras. Cum ai caracteriza cariera sportivei noastre?
– O carieră incredibilă. A câștigat la Roland Garros, a fost lider mondial. Cred că poate fi mândră cu ceea ce a obținut în tenis, o campioană extraordinară. Nu cred că ar trebui să aibă niciun regret. Merită să se relaxeze după ce a făcut în tenis.
Dar cariera ta cum o vezi retrospectiv?
– Am încercat din greu să câștig un Grand Slam, dar nu s-a putut. Să știi că sunt foarte mulțumit, am dat totul, am jucat mulți ani împotriva celor mai buni. Pot să spun că sunt mândru de modul în care am evoluat. Dar mai am de jucat cinci turnee. Voi rămâne în tenis, nu la nivel profesionist, dar sigur voi rămâne în fenomen. A fost o poveste frumoasă.
Ai jucat într-o eră de aur a tenisului, cu Djokovic, Nadal și Federer. Care dintre acești adversari ți s-a părut cel mai puternic?
– Cred că a fost cea mai puternică eră a tenisului. Am dat totul împotriva lor, uneori am câștigat, dar de multe ori am și pierdut. Toți au fost foarte puternici, îmi era foarte greu să joc împotriva lor, dar pe de altă parte mi-a făcut plăcere să mă duelez cu astfel de campioni.
Ai vreun regret, la final de carieră?
– Da, am și regrete, așa se întâmplă când joci tenis. Din păcate, nu am putut să câștig un turneu de Grand Slam, dar pot să spun că am dat totul pentru asta. Am ajuns în semifinale la Wimbledon şi US Open. Am jucat într-o eră incredibilă a tenisului și sunt mândru de cariera pe care am avut-o. Am terminat în top 10 și am câștigat câteva turnee. Per total, sunt mulțumit.
Ce urmează pentru tine?
– Este greu de spus. Tenisul este pasiunea mea, îmi face plăcere să joc, să mă bucur de el. Mai întâi o să îmi iau o perioadă de vacanță și apoi o să iau o decizie, vedem ce se va întâmpla.
Crezi că la Roland Garros, unde te vei retrage, vei simți emoțiile la cel mai înalt nivel?
– Da, sunt sigur. Va fi un turneu emoționant pentru mine. Paris e locul în care voi spune stop tenisului. Nu va fi ușor să nu mai fac lucrul pe care îl iubesc. Dar a venit momentul. Am 39 de ani peste două luni și mă bucur că acest moment va fi la Paris. Este foarte important pentru mine că acest moment va fi la Roland Garros.