Generația de Aur a prezentat ultimul vals într-un meci împotriva Stelelor Lumii, unde Jose Mourinho, Rivaldo, Dida, Frey, Saviola, Edmilson sau Hristo Stoichkov au fost doar câțiva dintre adversarii de top pe care „tricolorii” au trebuit să-i înfrunte pe Arena Națională. Generația de Aur a luptat exact cum ne-a obișnuit și a învins, 3-2.
Pentru ultima dată, 54.967 de români, un nou record pentru Arena Națională, au scandat din toți plămânii numele lui Hagi, Prunea, Petrescu sau Belodedici în calitate de fotbaliști. Ca într-un vals prezentat pe cele mai frumoase scene ale lumii, tricolorii au dansat încă o dată în pereche cu zecile de mii de români aflați în tribune, formând ceea ce azi numim, încă din 1994, Generația de Aur.
Nici Didi Prodan n-a fost uitat! Chiar dacă nu mai e printre noi, una dintre peluze a purtat numele celui care aducea cândva zâmbetul în tabăra tricolorilor. În minutul 3, timpul s-a oprit în loc pentru câteva secunde. Jucătorii au oprit mingea și tot stadionul a aplaudat și a scandat numele unicului Didi Prodan. Chiar sub ochii umezi ai fiului lui Didi, Răzvan, care a ocupat locul pe care tatăl său trebuia să-l aibă în acest meci pe teren.
Cu chipurile îmbătrânite, dar încă strălucind de plăcerea de a juca fotbal, Generația de Aur a prezentat o nouă doză de magie cu care ne obișnuia în urmă cu trei decenii.
Primele minute ale meciului ne-a readus aminte de ce Gică Hagi este Regele fotbalului românesc. A fost primul care s-a încumetat să la o pasă cu călcâiul. Și i-a ieșit. Imediat a ieșit la rampă Rivaldo. Brazilianul. Inconfundabilul! Și el tot cu un călcâi. A fost mai frumos al celui poreclit „Maradona din Carpați”.
Chiar dacă în ’94, în „sfertul” cu Suedia, Prunea a ieșit greșit pe o centrare și i-a permis lui Kennet Andersson să înscrie și să trimită meciul în prelungiri, în jocul cu Stelele Lumii goalkeeperul nostru a demonstrat încă o dată de ce în urmă cu 30 de ani era unul dintre cei mai buni portari români. Parada sa de azi a menținut tabela nemodificată, moment în care Arena Națională a „explodat”: „Florin Prunea! Florin Prunea!”.
Totuși, să nu uităm că Jose Mourinho a convocat în reprezentativa sa cei mai buni fotbaliști ai lumii. Astfel, în minutul 20 Rivaldo deschidea scorul cu un șut de la 16 metri, la colțul lung, fără nicio speranță pentru „Eroul de la Cardiff”. După alte 7 minute, Goran Pandev a dus scorul la 2-0.
Meciul părea că se duce într-o singură direcție, dar Generația de Aur ne-a reamintit de ce a fost cea mai iubită generație a fotbalului românesc. Basarab Panduru a lăsat sacoul de analist TV și l-a executat pe Dida cu un șut superb de la marginea careului.
Pauza a fost de bun augur pentru Gheorghe Hagi! Imediat după revenirea de la cabine, arbitrul Ion Crăciunescu a arătat punctul cu var, iar Hagi a luat mingea. A așezat-o. Și a transformat remarcabil. Evident, bucuria de după a fost cea clasică, marcă înregistrată Hagi, care și azi a rămas întipărită în memoria microbiștilor.
Era 2-2, dar Constantin Gâlcă nu a lăsat meciul să se termine egal. Hagi – Dorinel Munteanu – Gâlcă. Aceasta a fost axa în jurul căreia s-a construit golul de 3-2 reușit de Gâlcă, dar și tridentul de antrenori de la care orice tehnician din Superliga are ce învăța (vezi sezonul acesta).
3-2. Exact ca în 1994. Exact ca în România – Argentina. Exact ca în cel mai frumos meci al Generației de Aur.
Astăzi, fotbalul românesc se desparte de niște eroi, dar totodată își reafirmă speranța că, într-o zi, o nouă generație va ridica din nou stegul pe culmile gloriei.
„Bravo, români! Bravo, România!”, exact cum inegalabilul comentator Cristian Țopescu încheia meciurile legendare ale României.
Vă mulțumim pentru nopțile nedormite din 1994! Vă mulțumim că ați fost, sunteți și veți fi ambasadorii României!