S-a autopropus la FCSB, acum a rămas fără echipă! Ce s-a întâmplat

Razvan Nicolae   
in Stiri sportive
04/04/2018, 18:12
S-a autopropus la FCSB, acum a rămas fără echipă! Ce s-a întâmplat

Sepsi Sfântu Gheorghe s-a despărţit miercuri de al doilea fotbalist, după ce Patrick Petre a plecat de la formaţia nou-promovată. Victor Rîmniceanu şi-a reziliat, de comun acord, contractul cu echipa covăsneană. Anunţul a fost făcut pe contul oficial de Facebook al echipei.

Portarul de 27 de ani a avut mai multe discuţii în contradictoriu cu oficialii clubului, aşa că s-a ajuns la rezilierea contractului. La ultimul meci al lui Sepsi, 2-2 cu Poli Timişoara, Victor Rîmniceanu nu a fost nici rezervă.

Cum s-a autopropus Rîmniceanu la FCSB

În iarnă, Victor Rîmniceanu s-a autopropus la FCSB, după ce Florin Niţă s-a transferat la Sparta Praga. Poate că nu e ca Niţă, dar poate că în 6 luni va fi mai bun. Nu, nu mă interesează niciun alt portar. Nu aduc pe nimeni. Rîmniceanu mi-a dat mesaj şi mi-a zis: Nea Gigi, transferă-mă la Steaua că te fac campion, cum am făcut-o pe Viitorul”, declara Gigi Becali pentru PRO X.