News

Risc de avalanșă la munte, în România. Avertismentul meteorologilor

02.01.2021 | 18:19
Risc de avalansa la munte in Romania Avertismentul meteorologilor
ADVERTISEMENT

Meteorologii din România îi avertizează pe amatorii de munte că în masivele Făgăraș și Bucegi riscul de avalanță e însemnat în perioada 3-4 ianuarie 2021.

În Munții Parâng-Șureanu, Țarcu-Godeanu, Iezer și Călimani-Bistriței-Ceahlău riscul este moderat.

ADVERTISEMENT

Potrivit ANM, avalanșele se pot declanța la peste 1800 metri în Făgăraș și Bucegi, prin ruperea plăcilor de vânt sau în zonele adăpostite cu acumulări importante de zăpadă, în special pe pantele înclinate.

Risc ridicat de avalanșe la munte în România

Sub 1800 de metri există riscul spontan de declanșare al unor avalanșe mici, pe fondul temperaturilor ridicate și al precipitațiilor. Acest risc însemnat e valabil în Făgăraș și Bucegi.

ADVERTISEMENT

Potrivit meteorologilor, Munții Parâng-Șureanu, Țarcu-Godeanu, Iezer și Călimani-Bistriței-Ceahlău riscul de producere al avalanșelor rămâne moderat.

„La supraîncărcări se pot declanța avalanșe de mici dimensiuni, îndeosebi în zonele adăpostite cu acumulări mai importante de zăpadă sau prin ruperea plăcilor de vânt de la peste 1800 metri, iar în cazuri izolate se pot semnala curgeri și avalanșe de topire în etajul altitudinal 1500-1800 metri, pe pantele mai înclinate”, conform ANM.

ADVERTISEMENT

Informarea meteorologică e valabilă de sâmbătă, 2 ianuarie, ora 20:00, până luni, 4 ianuarie, tot la ora 20:00.

Meteorologii anunță pentru zonele montane vânt puternic la altitudini mari și ninsori moderate cantitativ în zona înaltă din Carpații Meridionali.

ADVERTISEMENT

Salvamontiștii au avertizat, la rândul lor, populația referitor la pericolul producerii de avalanșe. „Prognoza meteo pentru următoarele zile este în încălzire, ceea ce va duce cel puţin la menţinerea gradului de risc.

La începutul noului an vremea se va încălzi, astfel că se aşteaptă apariţia avalanşelor de dimensiuni mari în special pe pantele cu orientare estică, deja încărcaţi cu plăci de vânt, iar după căderea întunericului, pe versanţii nordici.

Nu trebuie neglijat faptul că în anii trecuţi s-au produs avalanşe cu victime decedate în munţii din ţara noastră, astfel că nu trebuie subestimate sub nicio formă avertismentele serviciilor Salvamont”, au transmis salvamontiștii.

ADVERTISEMENT