Tratamentul la “vraciul” Marijana Kovacevic a dat roade şi în cazul lui Risto Radunovic şi fundaşul stânga al celor de la FCSB este titular în meciul cu Petrolul Ploieşti, aşa cum FANATIK a anunţat, încă de la începutul acestei săptămâni.
Risto Radunovic a ieşit accidentat în minutul 25 al meciului dintre Muntenegru şi Finlanda, în ultima etapă a Ligii Naţiunilor. Fundaşul celor de la FCSB nu a putut evolua în confruntarea cu FC Argeş, câştigată de roş-albaştrii, scor 3-2, aşa cum FANATIK a scris în exclusivitate.
Fotbalistul a suferit o ruptură musculară şi, din informaţiile FANATIK, a mers în weekend pentru tratament la “vraciul” Marijana Kovacevic. Fundaşul este aşteptat să revină la meciul cu Petrolul din weekend.
Joi, în deplasarea cu Silkeborg, Nicolae Dică va trimite în teren o echipă experimentală, nu mai puţin de şapte titulari fiind lăsaţi acasă, printre care se numără Florinel Coman, Andrea Compagno sau Malcom Edjouma.
Clubul FCSB este abonat la serviciile medicale ale Marijanei Kovacevic. În această vară, Florinel Coman a fost la recuperare la Belgrad şi s-a refăcut miraculos după o ruptură musculară:
“Avea ruptură de 18 centimetri. Mușchiul are 31 de centimetri, iar 18 era ruptură. Făcuse doctorul un desen exact așa, de 18 centimetri. Acum e bun de joc. Nu mai are absolut nimic. La Marijana, asta e la ordinea zilei”, a spus Mihai Stoica la vremea respectivă.
Risto Radunovic a jucat 12 meciuri pentru FCSB în actuala stagiune, fiind unul dintre oamenii cheie în calificarea în grupele Conference League. A marcat din penalty golurile calificării cu Saburtalo şi Viking.
Fundaşul muntenegrean a jucat în toate cele şase meciuri ale primei reprezentative în Liga Naţiunilor. În ultimul meci din grupă, cu Finlanda, a simţit o înţepătură la inghinali şi a fost înlocuit în minutul 25.
Marijana Kovacevic este licenţiată în farmacologie şi timp de 10 ani a lucrat în diverse laboratoare farmaceutice. În urmă cu aproape două decenii şi-a deschis propriul cabinet la Belgrad, specializat în tratarea accidentărilor.
Medicul sârb nu a dezvăluit niciodată ce conţine substanţa folosită pentru tratarea accidentărilor. A insistat că nu există niciun risc de dopaj, drept dovadă niciun sportiv care s-a tratat la cabinetul din Belgrad, nu a ieşit pozitiv la testele anti-doping.