Risto Radunovic a ajuns în România în anul 2017, adus de Edi Iordănescu la Astra Giurgiu. Patru ani mai târziu, internaționalul muntenegrean a fost cumpărat de FCSB în schimbul sumei de 400.000 de euro și a devenit un titular indiscutabil în flancul stâng al apărării. După victoria cu PAOK, Mihai Stoica a anunțat că fotbalistul roș-albaștrilor este foarte aproape să devină cetățean român, fapt ce ar aduce clubului bucureștean o sumă considerabilă.
Radunovic se află în România de 7 ani și jumătate și s-a adaptat foarte bine la viața de aici. Internaționalul muntenegrean a învățat limba foarte bine și este unul dintre liderii vestiarului roș-albastru.
Dorința lui Risto de a deveni cetățean român este cunoscută de suporterii roș-albaștrilor. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru jurnaliștii FANATIK, după decernarea premiului de Stranierul Anului 2024, fotbalistul muntenegrean a vorbit despre mai multe subiecte, printre care și demersurile necesare pentru a primi cetățenia română.
După calificarea de excepție în optimile competiției UEFA Europa League, împotriva campioanei Greciei, PAOK Salonic, managerul general al bucureștenilor, Mihai Stoica, a anunțat că fundașul stânga al FCSB este gata să depună actele: „Radunovic își ia cetățenia. Luni se depun actele”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Pe lângă interesele personale ale jucătorului, care ar beneficia de statutul de cetățean al Uniunii Europene și ar putea călători fără controale în spațiul Schengen, dar și fără vize în mai multe state ale lumii, interesul principal al FCSB-ului este financiar.
Gigi Becali își dorește să obțină banii din urma regulii „5+6”, care la anul se va schimba în „6+5”, iar fondul alocat pentru fiecare dintre primele trei echipe clasate în SuperLiga, care au și respectat această regulă, se va mări cu aproape 150.000 de euro. Obținerea cetățeniei române de Radunovic ar da o siguranță roș-albaștrilor că vor putea respecta regula și la anul, de unde ar putea încasa o sumă frumoasă de 850.000 de euro.
Pe lângă asta, deoarece e extracomunitar, Risto Radunovic e plătit pe contract de muncă, nu pe un contract de activitate sportivă, ceea ce înseamnă că odată cu cetățenia română, FCSB va avea de plătit cu 150.000 de euro mai puțin pentru taxele internaționalului muntenegrean.