Fotbal international

Rivaldinho, interviu de excepție în As: ”M-am antrenat cu Messi, dar nu îmi aduc aminte de el”

10.01.2020 | 12:52
Rivaldinho interviu de exceptie in As Mam antrenat cu Messi dar nu imi aduc aminte de el
ADVERTISEMENT

Atacantul brazilian al echipei FC Viitorul, Rivaldinho, este protagonistul unui interviu de excepție în cotidianul spaniol As, în care vorbește despre Lionel Messi și despre cum este să lucrezi cu Gică Hagi.

Rivaldinho, interviu de excepție în As: ”Am fost minicelebritate pentru copii”

”Au trecut mulți, mulți ani de când am plecat din Spania. Îmi amintesc că atunci când ieșeam tatăl meu, oamenii cereau să facă poze cu el, dar și cu mine. În principal pentru că eram copilul lui. Cred că am fost minicelebritate pentru copii în acele vremuri”, a spus Rivaldinho în interviul pentru As.

ADVERTISEMENT

”Am privilegiul să am un tată care a fost unul dintre cei mai buni din istorie. Copilăria petrecută în Spania mi-a oferit o viziune diferită asupra lumii. Am cunoscut diferite culturi și a fost ceva care m-a ajutat la definirea personalității mele, omul care sunt astăzi”, a declarat el.

”Oamenii spuneau că băiatul argentinian este un fenomen”

”Copil fiind am jucat la Barcelona. Eu aveam 7 ani și mă antrenam cu cei de 9 ani printre care erau Messi, Iniesta, Fabregas sau Victor Valdes. Nimeni nu și-a imaginat că voi ajunge ceea ce sunt, dar este o poveste pe care îmi place să mi-o amintesc”, a afirmat brazilianul.

ADVERTISEMENT

”Nu-mi amintesc nimic de Messi, era prea tânăr. Dar îmi aduc aminte de oamenii care vorbeau despre el. Spuneau că băiatul argentinian este un fenomen”, a povestit Rivaldinho.

”Evoluția mea în acest sezon i se datorează lui Hagi”

”În România, Hagi este precum Pele. Dar ca antrenor este o persoană apropiată, un adevărat profesor care te învață în fiecare zi ceva nou. O mare parte din evoluția mea în acest sezon se datorează lui. El a pariat pe potențialul meu. Mi-a oferit oportunitatea pe care o căutam”, a precizat brazilianul.

ADVERTISEMENT

”Este un tip foarte serios și dedicat. Nu este întâmplător că a câștigat totul în România. Marea sa învățătură este mentalitatea câștigătoare. El spune mereu că victoria sau înfrângerea durează o zi. Așa că încerc să îmbunătățesc ceva în fiecare zi”, a explicat Rivaldinho.

Spaniolii stau cu ochii pe Rivaldinho

Într-un interviu acordat în presa braziliană la începutul acestui an, Rivaldinho l-a lăudat pe Ianis Hagi și a anunțat că obiectivul său este ca într-o zi să ajungă să joace într-unul dintre cele mai bune cinci campionate din lume.

ADVERTISEMENT

Presa spaniolă a remarcat la finalul lunii octombrie forma bună prin care trece Rivaldinho și i-a dedicat un  amplu material considerându-l drept una dintre viitoarele stele ale fotbalului din România.

ADVERTISEMENT