Foto. Rivaldinho a ajuns în Bulgaria. Probleme la negocieri

Rivaldinho, Levski Sofia, Bulgaria, Dinamo

Rivaldinho a fost anunţat de oficialii lui FC Dinamo Bucureşti că nu mai face parte din planurile de viitor ale echipei pregătite de Vasile Miriuţă.

Update. Bulgarii de la topsport.bg au anunţat că Rivaldinho a ajuns în Sofia, iar oficialii de la Levski i-au cerut brazilianului să facă vizita medicală, iar apoi vor discuta în ceea ce priveşte un viitor transfer al acestuia. Negocierile dintre Rivaldinho şi Levski nu sunt uşoare. Trupa din Bulgaria vrea să-l ia pe brazilian din postura de jucător liber de contract, iar Dinamo solicită o anumită sumă.


Atacantul brazilian a fost pus pe lista ce transferuri a trupei din "Ştefan cel Mare", alături de Jeremy Bokila şi Maximiliano Oliva. Deşi nu a avut un sezon extraordinar în tricoul lui FC Dinamo Bucureşti, Rivaldinho le-a atras atenţia bulgarilor de la Levski Sofia.

Conform topsport.bg, după ce Levski Sofia l-a achiziţionat pe Stanislav Kostov în cursul zilei de joi, oficialii echipei din Bulgaria vor să-l aducă şi pe Rivaldinho la echipa care evoluează în campionatul de la sud de Dunăre. CLICK PE GALERIA FOTO PENTRU A VEDEA ANUNŢUL BULGARILOR!

Rivaldinho va merge în zilele următoare la Sofia

Sursa citată susţine că Rivaldinho va merge în zilele următoare la Sofia pentru a pune la punct toate detaliile unui viitor transfer la Levski. Bulgarii susţin că fiul fostului mare jucător brazilian Rivaldo nu este foarte scump şi că Levski ar putea să-i plătească salariul pe care îl avea la Dinamo, adică 8.000 de euro pe lună.

Dacă va ajunge la Levski Sofia, Rivaldinho va avea ocazia să se dueleze cu românii de la campioana Bulgariei, Ludogoreţ Razgrad, Cosmin Moţi şi Claudiu Keşeru, dacă acesta din urmă nu va pleca de la echipă, aşa cum a declarat că îşi doreşte, nemulţumit de faptul că nu este titular meci de meci deşi înscrie goluri ori de cele mai multe ori când intră din postura, nedorită, de rezervă.

Citeste tot articolul »
viewscnt
OraPostulSportEveniment
19:00Telekom Sport 1
Liga Naţională CSM Bucureşti - CSU Danubius Galaţi
1 EUR4.6614 lei+0,0100
1 USD3.7984 lei-0,0070
1 XAU163.0820 lei+0,4074