Sport

Rivalul din SuperLiga, șocat de plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova: ”Îmi pare rău că s-a terminat așa repede”

Mirel Rădoi s-a despărțit de Universitatea Craiova după doar 10 luni. Un rival din SuperLiga s-a arătat surprins de plecarea rapidă a tehnicianului din Bănie.
11.11.2025 | 19:15
Rivalul din SuperLiga socat de plecarea lui Mirel Radoi de la Universitatea Craiova Imi pare rau ca sa terminat asa repede
Un rival din SuperLiga, surprins de plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

În ciuda unui start excelent, Universitatea Craiova a pierdut din turație în ultima perioadă și antrenorul Mirel Rădoi a hotărât să plece. Cum este văzută despărțirea de unul dintre rivalii din SuperLiga.

Plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova l-a luat prin surprindere pe un rival din SuperLiga

Președintele clubului FC Argeș, Dani Coman, nu a ascuns faptul că nu se aștepta la despărțirea dintre Mirel Rădoi și Universitatea Craiova. Piteștenii vor primi vizita ”alb-albaștrilor” în următoarea etapă din SuperLiga, care va avea loc pe 21 noiembrie, imediat după jocurile naționalei.

ADVERTISEMENT

”M-a surprins plecarea lui Mirel. Mie mi-a plăcut Craiova cum a arătat cu Mirel. A avut rezultate și a jucat fotbal frumos. Îmi pare rău că s-a terminat așa repede aventura lui la Craiova. Nu știu exact ce s-a întâmplat și nici nu e treaba mea, dar mie îmi place Mirel.

Meciul cu Craiova va fi foarte greu. Noi știm ce valoare avem, știm că nu ne putem bate pe termen lung cu echipele de top, dar vrem tot timpul să obținem rezultate”, a declarat Coman la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Echipa pe care Dani Coman o vede cu șanse mari la titlu

În ciuda înfrângerii suferite de FC Argeș în Giulești în ultima etapă, oficialul nou promovatei visează ca formația sa să dea marea lovitură și să prindă play-off-ul la finalul sezonului regulat din SuperLiga.

ADVERTISEMENT

”(n.r. După Craiova urmează CFR Cluj) Pancu e doar la început de drum la CFR Cluj, dar sunt convins că va face treabă. Vor avea rezultate bune împreună. Daniel este un băiat orgolios și care știe mult fotbal.

Sper ca FC Argeș să se mai întâlnească de două ori în acest sezon cu Rapid. Da, în play-off, pentru că Rapid se va bate la titlu. Mi se pare că mental sunt pregătiți să se bată la titlu.

ADVERTISEMENT

Poate nu joacă spectaculos, poate nu au cel mai plăcut fotbal, dar din punct de vedere mental stau foarte bine”, a mai spus Dani Coman.

Pe cine vede Dani Coman titular în poarta naționalei României

Președintele lui FC Argeș nu a vrut să comenteze deciziile selecționerului Mircea Lucescu de a nu-i convoca pentru întâlnirile cu Bosnia și San Marino pe Horațiu Moldovan și Răzvan Sava și a lăsat în seama staff-ului tehnic alegerea titularului.

”Depinde de forma de moment a celor trei portari și care are încredere mai mare în el. În două antrenamente vezi care va fi titularul. Oricum ar fi, nu cred că postul de portar nu este deficitar la echipa națională”, a afirmat Dani Coman.

Pentru ultimele jocuri din campania de calificare la Cupa Mondială din 2026, Mircea Lucescu i-a convocat pentru postul de portar pe Ionuț Radu, Ștefan Târnovanu și Marian Aioani, iar jucătorul lui Celta Vigo are cele mai mari șanse să fie titular.