Maxime Grousset (23 de ani) i-a pus gând rău lui David Popovici (17 ani). Francezul a terminat pe locul 2 cursa de 100 de metri liber de la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta, după „Racheta din România”. Grousset crede că îl va învinge pe sportivul nostru peste doi ani, la Jocurile Olimpice.
Diferenţa dintre David Popovici şi Maxim Grousset a fost de numai şase sutimi de secundă. Podiumul de la CM de Natație a fost completat de Joshua Liendo Edwards, care a terminat cursa de 100 de metri liber la 13 sutimi de secundă în spatele sportivului de la CS Dinamo.
„Sunt foarte mulțumit de cursa pe care am făcut-o, chiar dacă puteam evolua un pic mai bine. Am avut unele slăbiciuni în anumite momente. Dar a fost o finală. Chiar nu este ușor să abordezi o finală la acest nivel. E bine că am fost prezent și data viitoare îl voi învinge pe David Popovici.
Sunt puțin dezamăgit. Au fost mici greșeli, dar a fost o finală, s-ar fi putut întâmpla orice. Puteam foarte bine să termin pe locul al patrulea sau al cincilea. Sincer, trebuie să fiu mulțumit de această medalie de argint. Vom vedea cum decurg lucrurile pentru doi ani la Paris.
Toată lumea este concentrată înainte de cursă. Am simțit că toți cei opt finaliști au vrut și ar fi putut câștiga. Aș fi preferat, evident, să fiu campion mondial, ar fi fost enorm, dar iau lucrurile pas cu pas. Anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, am fost al patrulea. Anul acesta, al doilea. O să vedem peste doi ani, sper să ajung mai sus”, a declarat Maxime Grousset, conform site-ului Federaţiei Franceze de Nataţie.
În ceea ce privește partea financiară, David Popovici va încasa 76.000 de dolari, de la MTS, CS Dinamo și FINA. La această sumă se adaugă 1.000.000. RON (202.163,91 euro) din bugetul de stat. Guvernul îl va premia pe dublul campion mondial din Fondul de Rezervă.
„Sunt două victorii. Cea din această seară a venit ca o dovadă a valorii lui David Popovici şi bineînţeles, el are acum două titluri de campion mondial. El e deja singurul înotător român care reuşeşte asta şi iată că are deja cele mai multe titluri de campion mondial de seniori, la nici 18 ani.
Ne place ce se scrie în presa internatională, faptul că avem numai laude în presă, dar la noi in ţară vorbim de lucruri care nu aduc numai valoare ţării. Dar rămâne ceea ce este, că el e un sportiv de performanţă, că se vorbeşte bine despre Romania, că el aduce cinste României. Dacă vorbim despre stat, e o discuţie foarte lungă. El s-a antrenat numai şi numai în România, nu în alte ţări, aşa cum am auzit. În ceea ce priveşte sprijinul statului, o să vorbească David duminică, atunci când se întoarce în ţară.
El a avut susţinerea de care a avut nevoie, alături de părinţi, a primit ceea ce a cerut, alături de antrenori. Antrenorul discută aceste lucruri şi spune care e planul de pregătire, obiectivele şi paşii pentru îndeplinirea obiectivelor, un plan care se depune şi se discută la începutul anului competiţional, în septembrie.
El nu primeşte o pungă de bani în septembrie şi îi cheltuie, ci primeşte exact ceea ce cere pentru a-şi îndeplini obiectivul. David a depăşit performanţele scontate, dar va avea parte de acelaşi sprijin şi de acum încolo, dacă va dori mai mult”, a spus Potec, potrivit digisport.ro.