Riyad Mahrez i-a dedicat golul patronului lui Leicester! ”A fost ca un tată”

Luana Martinescu    Traian Terzian   
în Premier League
30/10/2018, 12:59
Riyad Mahrez i-a dedicat golul patronului lui Leicester! ”A fost ca un tată” GALERIE FOTO
Riyad Mahrez i-a dedicat golul marcat în meciul Tottenham Manchester City 0-1 patronului clubului Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha

Mijlocașul Riyad Mahrez, autorul unicului gol al meciului Tottenham Hotspur – Manchester City 0-1, i-a dedicat reușita patronului clubului Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabha. Fotbalistul algerian în vârstă de 27 de ani a jucat patru ani și jumătate la formația patronată de omul de afaceri thailandez.

Riyad Mahrez a înscris în minutul 7 al meciului de pe stadionul Wembley, și a sărbătorit reușlita cu mânile ridicate spre cer în memoria lui Vichai Srivaddhanaprabha. El a fost achiziționat de Manchester City de la Leicester în vara acestui an pentru 67,8 milioane de euro.

Ryad Mahrez este felicitat de coechipierii de la Manchester City după golul marcat în meciul cu Tottenham Hotspur
Ryad Mahrez este felicitat de coechipierii de la Manchester City după golul marcat în meciul cu Tottenham Hotspur

Riyad Mahrez i-a dedicat golul patronului lui Leicester: ”Sunt foarte, foarte trist”

”Nu este uşor să treci prin aşa ceva. Preşedintele era special pentru mine. Am petrecut patru ani şi jumătate la Leicester şi am multe amintiri cu el. Sunt foarte, foarte trist. De aceea, atunci când am marcat, am ridicat mâinile la cer pentru el”, a spus Ryad Mahrez după ce i-a dedicat golul fostului proprietar de la Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabha.

”A făcut multe pentru mine şi Leicester. A fost ca un tată pentru mine. Mi-am dorit să joc pentru că ştiu că el şi-ar fi dorit asta. Era pasionat de fotbal. Sunt alături de familia sa și de clubul Leicester. A fost extrem de dificil să dorm în seara în care am auzit tragica veste. Trebuie să trecem peste astfel de lucruri, dar nu este deloc ușor”, a mai afirmat internaționalul algerian, conform cotidianului britanic Daily Mail.

Proprietarul clubului Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabha, și alte patru persoane au decedat sâmbătă seară într-un tragic accident de elicopter la puțin timp după încheierea meciului cu West Ham United. Prințul William, jucătorii și oficialii clubului, precum și suporteri ai campioanei din 2016 i-au adus un ultim omagiu luni, la stadion, omului de afaceri thailandez.

Închide ×