După ce a reușit o promovare istorică în SuperLiga alături de Csikszereda și a încheiat sezonul precedent pe un onorabil loc 11, Robert Ilyeș a decis să se despartă de ciucani. Dar nu a stat prea mult departe de fotbal și a semnat cu o echipă aflată într-o situație dificilă.
Tehnicianul a ajuns la o înțelegere cu formația Olimpia Satu Mare, aflată pe locul 20 din 22 de echipe după disputarea a opt etape din Liga 2, și a fost prezentat oficial. Numit în locul lui Alexandru Pelici, Ilyeș are ca obiectiv salvarea de la retrogradare.
”Conducerea clubului nostru anunță numirea lui Ilyes Robert în funcția de antrenor principal al echipei de fotbal. În vârstă de 52 de ani și deținător al Licenței UEFA Pro, Ilyes Robert are o experiență de peste un deceniu în activitatea de antrenorat.
Și-a început cariera în 2013, la FK Csikszereda, iar între 2018 și 2023 a făcut parte din staff-ul tehnic al Sepsi OSK, unde a activat ca antrenor secund alături de Leo Grozavu, Cristiano Bergodi și Laszlo Csaba.
În 2023 a revenit la FK Csikszereda în calitate de antrenor principal. Sub conducerea sa, formația din Miercurea Ciuc a obținut promovarea în SuperLigă în 2025, iar în primul sezon petrecut în prima ligă a încheiat campionatul pe locul 10. Bine ați venit la Satu Mare, Domnule Antrenor, și mult succes în noul mandat!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a grupării sătmărene.
Cu doar o zi în urmă, Olimpia Satu Mare, club care nu are drept de promovare în SuperLiga conform răspunsului oferit de FRF în exclusivitate pentru FANATIK, a oficializat despărțirea de antrenorul Alexandru Pelici, după ce echipa a înregistrat patru remize și tot atâtea înfrângeri în actualul sezon din Liga 2.
”Mulțumim, Alexandru Pelici! Conducerea Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare și antrenorul principal al echipei de fotbal, Alexandru Pelici, au ajuns la un acord comun de încetare a colaborării.
Antrenorul originar din Timișoara a preluat echipa în această vară și a pregătit formația sătmăreană în primele opt etape ale Ligii a 2-a. Îi mulțumim pentru munca depusă, implicarea și profesionalismul de care a dat dovadă și îi dorim mult succes în continuare!”, a fost mesajul clubului din Satu Mare.