Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Robert Niță a luat foc în direct după arbitrajul de la CFR Cluj – Rapid 1-1: „Ăla e penalty și la rugby”

CFR Cluj și Rapid și-au împărțit punctele în meciul direct de luni seară (scor 1-1). Robert Niță a avut reproșuri mari la adresa arbitrajului.
15.04.2025 | 11:11
Robert Nita a luat foc in direct dupa arbitrajul de la CFR Cluj  Rapid 11 Ala e penalty si la rugby
Robert Niță, vehement după arbitrajul de la meciul CFR Cluj - Rapid 1-1. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

CFR Cluj și Rapid au înregistrat un rezultat de egalitate în etapa a 5-a din play-off, scor 1-1. Robert Niță a criticat vehement arbitrajul, giuleștenilor fiindu-le refuzat chiar un penalty după intervenția VAR.

Robert Niță a dat de pământ cu arbitrajul de la CFR Cluj – Rapid 1-1

Meciul din Gruia a fost unul extrem de disputat, care s-a încheiat însă la egalitate. Deciziile de arbitraj au crescut însă tensiunea chiar și după finalul jocului, apărând reacții puternice.

ADVERTISEMENT

În direct la FANATIK SUPERLIGA, Robert Niță a analizat arbitrajul de la meciul dintre cele două echipe „feroviare” și a contestat maniera în care Florin Andrei a oficiat partida.

„Eu am fost pe stadion și am văzut meciul”

„Spune-mi, Robert, cum ai văzut meciul ăsta? Frustrare?”, a fost întrebarea moderatorului Horia Ivanovici.Da, clar, da. Hai să începem de la început. Eu l-am văzut pe stadion.

ADVERTISEMENT

Eu am fost pe stadion și am văzut meciul. Hai să vorbim fotbalistic în primul rând, că de asta trebuie să promovăm. În primul rând e o primă repriză proastă a Rapidului. Proastă, da? Fără ritm, fără agresivitate. Dar, cu toată repriza asta proastă, Rapidul în minutul 44 are în poziție de unu’ contra unu’ Onea cu portarul advers, unde dacă marchezi, intri 1-1 la pauză.

„Ăla e penalty și la rugby”

În a doua repriză, schimbă sistemul Șumudică la pauză, joacă, trece într-un 4-4-2. Îi surprinde pe cei de la CFR pentru că Burmaz nu joacă aproape în tandem cu Koljic. Joacă undeva în spatele lui, mai retras. Și dă mare libertate de mișcare. Vin jucători din linia a doua, fără marcaj, doar Djokovic, care face și penalty, clar ca lumina zilei, la Kait.

ADVERTISEMENT

Ăla e penalty și la rugby. Ăia sunt cu fair play-ul, cu asta n-ai voie să-i pui piedică lui ăla așa să-i dai. Îl plachezi, dar nu-i pui piedică așa din spate. Ce mă deranjează, rapiditatea cu care arbitrul dăduse trei cartonașe galbene la Rapid, unu sau două la CFR. Rapiditatea cu care să duce de la șapte metri de fază să arate al doilea galben, știind că ăsta are galben. Adică n-aș printa tot meciul la nicio fază”, a spus Robert Niță.

ADVERTISEMENT

„Scoate cartonașul galben imediat”

„Adică ți s-a părut mai degrabă rea intenție?”, a mai întrebat moderatorul emisiunii. „Clar! Scoate cartonașul galben imediat, îl arată, duce mâna la spate, îl scoate roșu și bipăie casca. Stai, stai, nu te grăbi, stai, stai și stăm vreo opt minute.

Apropo, și Dobre și-a cerut scuze după meci, chiar a fost la arbitri și-a cerut scuze că nu a găsit niciun salon de pedichiură în Cluj ca să-și facă pedichiura înainte de meci. Mie dacă îmi spune cineva cu certitudine că faza aia este offside, au opt minute, au stat să o caute. Opt minute.

„Rapidul nu e bătaia de joc a unora care vor neapărat să câștige sau nu știu ce să dovedească!”

Trag dunga aia până în gheata jucătorului de la CFR Cluj, care e în zonă centrală undeva și, domne, gata, uitați ce favor facem Rapidului, anulăm cartonașul galben, nu e nici penalty, că ăsta simulează grosolan, îi dă una peste gambă, îi să face crampe musculare și e offside. Stați, mă, că VAR-ul ăsta nu e chiar așa și Rapidul nu e bătaia de joc a unora care vor neapărat să câștige sau nu știu ce să dovedească!”, a mai spus fostul jucător al Rapidului.

„Păi cine sunt ăștia, CFR-ul?”, a întrebat pe final Horia Ivanovici. „Păi nu știu cine sunt. CFR-ul, cum au fost arbitrații aseară, nu-i bătea nici Barcelona. L-am auzit și pe domnul Dan Petrescu. L-am felicitat după meci pe domnul Balaj”, a spus Robert Niță la FANATIK SUPERLIGA.