FCSB este gata să se întărească în perioada de transferuri din iarnă. Gigi Becali are de gând să renunțe la unul dintre jucătorii aduși în vară, dar Robert Niță consideră că această mișcare nu ar fi tocmai potrivită.
În atac, FCSB se bazează în acest moment pe două vârfuri veritabile, Daniel Popa și Daniel Bîrligea. Dacă atacantul adus de la CFR Cluj a impresionat deja, cel adus de la Universitatea Cluj a lăsat de dorit, iar Gigi Becali este gata să renunțe la serviciile acestuia.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Robert Niță l-a lăudat pe Daniel Popa pentru calitățile sale și este de părere că latifundiarul din Pipera ar face o greșeală dacă ar renunța atât de ușor la un asemenea jucător.
„Depinde și de adversar. Cred că Popa, l-am auzit și pe Gigi Becali că își caută atacant, eu n-aș renunța atât de ușor la el! Este un jucător care poate da ceva echipei.
Mai ales pe final de joc. Este un jucător bătăios, poate fi util. Protejează bine mingea, ajunge în fața porții. N-aș renunța așa ușor la Popa!”, a spus Robert Niță la FANATIK SUPERLIGA.
Daniel Popa a avut evoluții foarte bune pe vremea când a jucat pentru Chindia Târgoviște, dar și pentru U Cluj. După transferul la FCSB din această vară, prestațiile sale nu au mai fost la fel.
Gigi Becali îl criticase deja în startul noului sezon: „Bag-o, bă, în poartă dacă ești atacant! Te-ai îngrășat 5 kilograme de când ai venit la FCSB. Bă, dacă ai venit, demonstrează, bă!”, spunea latifundiarul din Pipera după FCSB – Farul Constanța 3-2.
Despre vârful adus de la U Cluj a opinat ulterior și Bănel Nicoliță. Fostul internațional român a dat verdictul în cazul atacantului: „Sincer, nu cred că Daniel Popa e jucător de FCSB. E un jucător bun, dar nu e de FCSB”, spunea Bănel la FANATIK SUPERLIGA.