Life

Robert Niță, primele declarații după ce a fost eliminat de la Survivor România 2022: “E dureros de greu”

Robert Niță a făcut primele declarații după ce a fost eliminat de la Survivor România 2022, în cadrul unui live pe canalul de YouTube, unde a vorbit despre experiența din competiție.
02.02.2022 | 22:47
Robert Nita primele declaratii dupa ce a fost eliminat de la Survivor Romania 2022 E dureros de greu
Robert Niță, primele declarații după ce a fost eliminat de la Survivor România 2022. Sursa foto: Captură Pro TV
ADVERTISEMENT

Robert Niță a făcut primele declarații după ce a fost eliminat de la Survivor România 2022. Fostul jucător de fotbal a fost nominalizat de colegii săi pentru că nu mai putea juca din cauza accidentării suferite în timpul unei probe.

Sportivul a fost nominalizat în ediția de luni seară, după ce Faimoșii au pierdut jocul pentru imunitate.

ADVERTISEMENT

TJ Miles și Radu Itu au reușit să se salveze, Robert Niță fiind cel care a obținut cele mai puține voturi din partea publicului.

Robert Niță, primele declarații după ce a fost eliminat de la Survivor România 2022

Într-un live realizat pe YouTube, sportivul a vorbit despre experiența de la Survivor România 2022 și este dezamăgit că a plecat atât de repede. Din păcate, starea de sănătate oricum nu i-ar fi permis să mai față față probelor.

ADVERTISEMENT

Sportivul este de părere că această experiență, chiar dacă a fost scurtă, îl va ajuta să fie un om mai bun și să vadă anumite lucruri altfel.

“Am ieșit cu fruntea sus – trist, supărat, cu durere în suflet, fizică –, dar am ieșit mândru.

ADVERTISEMENT

Mi-am schimbat anumite principii. Poate o să ziceți că sunt un om slab și m-am sucit după 20 de zile petrecute acolo, dar e foarte intensă experiența, să știți. E foarte greu. E dureros de greu câteodată, dar asta e.

Eu cred că mă va ajuta să fiu un pic mai om sau să devin om, dacă nu am fost până acum. Nu regret nicio secundă, chiar dacă o să fie grea recuperarea.

ADVERTISEMENT

E mult mai mare dezamăgirea ieșirii decât bucuria că am fost acolo, nici nu se compară. Dar așa a fost să fie.”, a declarat Robert Niță.

Robert Niță a dezvăluit și cât a slăbit în cele trei săptămâni petrecute în competiție. “Am slăbit 8 kg în 21 de zile.”, a spus fostul fotbalist.

Despre concurenți

Robert Niță nu a vrut să vorbească despre concurenții din echipa Faimoșilor. Acesta le-a spus fanilor că ar fi mai bine să-i descopere ei înșiși la televizor, pentru că show-ul este încă la început.

Fostul Faimos a spus că nu s-a certat cu nimeni pe parcursul celor trei săptămâni petrecute în jungla Dominicană.

Sportivul a mai spus că a tolerat obiceiurile fiecăruia în parte, chiar dacă a fost mai dificil. Faptul că este obișnuit să facă parte dintr-o echipă l-a ajutat foarte mult.

“Nu m-am certat cu nimeni, m-am înțeles cu toată lumea, le-am respectat toanele tuturor, tabieturile, nebuniile poate. Eu sunt om de echipă, sunt om care a crescut în colectivitate, care știe ce înseamnă munca de echipă. (…)

Nu am avut niciun conflict cu nimeni, cu toate că unii se trezeau de dimineață și tropăiau prin cabana aia. Voiai să dormi și îi apuca vorbitul, și râsul. Dar așa e când sunt mulți la un loc.”, a mai spus Robert Niță pe YouTube.

“Încetase cu ceva timp în urmă să mai fie o competiție sportivă pentru mine”

După ce Daniel Pavel a anunțat că Robert Niță este concurentul care părăsește emisiunea, sportivul a declarat că deja nu mai era o competiție sportivă pentru el, pentru că avea dureri foarte mari.

Cu toate acestea, Robert Niță a învățat multe din această experiență și este fericit că a acceptat să meargă la Survivor România, chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă decât și-ar fi dorit.

“Încetase cu ceva timp în urmă să mai fie o competiție sportivă pentru mine, pentru că mă durea jumătate de corp. Poate asta a fost o modalitate de a-mi testa limitele, de a-mi ține gura, de a nu fi recalcitrant și a nu le face observații colegilor mei, fiind într-o stare proastă de sănătate. 

Am tras învățămintele din tot ceea ce s-a întâmplat. Mă bucur că am făcut parte din echipa Faimoșilor, chiar dacă a fost pentru un timp limitat, mult mai scurt decât îmi propusesem.”, a declarat Robert Niță la Survivor România.

ADVERTISEMENT