Robert Turcescu privește cu suspiciune ce s-a petrecut la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Procurorii acuză doctorițele de omor cu premeditare.
Jurnalistul a comentat bomba lansată pe piață de anchetatori cu privire la cele 20 de decese (în câteva zile, între 4 și 6 aprilie 2024). A amintit de situația dramatică pe care a trăit-o personal, când i-a murit mama, în pandemie.
Gazetarul a spus că în urma acuzațiilor lansate de procurori față de doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron (de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon), va scădea tot mai mult încrederea în medici. Zice că de acum oamenii vor fi sceptici chiar și când li se va administra o banală perfuzie.
„Ți-o spun din cunoștință de cauză, ca un om care în perioada pandemiei a umblat pe la ușile secțiilor de Terapie Intensivă cu mama, care a și murit, până la urmă, într-un spital din București. Era o situație disperată, ca asta, unde s-o mai țin, ca să îi prelungesc viața. O mutau dintr-o secție în alta. N-aveau paturi… Veneau bolnavii de Covid, o nebunie întreagă.
Înțelegem foarte bine ce e o secție de Terapie Intensivă, dar eu, acum, asigurat al sistemului de sănătate din România, n-o să poată nimeni să-mi scoată din minte dacă vreun membru al familiei sau eu însumi ajung într-o astfel de secție ATI, eu însumi, dacă sunt conștient, o să mă uit cu mare atenție la orice asistentă care-mi umblă la injectomat.
Voi avea, și ca aparținător, de fiecare dată vreun frison. Dar dacă nemernicii, cu ghilimelele de rigoare, or să vrea să elibereze patul? (…)”, este teama pe care o are Robert Turcescu după ce a ieșit la iveală că doctorițele ar fi ucis cu bună știință zeci de persoane, exprimată la Metropola TV.
Robert Turcescu a mai zis, de asemenea, referindu-se la scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că înțelege că există situația în care un pacient teoretic nu mai poate fi salvat și a dat chiar exemplul mamei sale. Jurnalistul a povestit cum a înlemnit când medicul i-a spus că femeia care i-a dat viață nu mai are nicio șansă de supraviețuire.
„Mi s-a spus mie cu mama, de la Elias. Mi-au spus că pe mama nu o mai pot ține acolo. Am paralizat. Și eu ce fac? Eu unde o duc pe mama, care era în stare vegetativă? Sigur, am optat pentru o chestiune de sistem privat. N-ai unde s-o duci. Asta e drama pe care trebuie să o înțeleagă toată lumea”, a completat Robert Turcescu la aceeași televiziune, în dezbaterea despre situația de la Sf. Pantelimon.
Procurorii le acuză pe doctorițele de la Spitalul Sf. Pantelimon că au lăsat 20 de pacienți să moară, prin reducerea bruscă, de 15 ori, a dozei de noradernalină fațâ de cât aveau nevoie. Anchetatorii mai spun că decizia de reducere a cantității de noradrenalină nu era trecută în fișa de observație. Mai mult, doctorițele ar fi avut niște saloane dedicate în mod special persoanelor de care ar fi vrut să scape.