Alegeri 2024

Roberta Anastase, aviz favorabil pentru CA al BNR. Mugur Isărescu rămâne la șefia Băncii Naționale

Fosta șefă a Camerei Deputaților a primit aviz favorabil de la Comisiile de buget ale Camerei Deputaților şi Senatului pentru un loc în Consiliul de Administrație al BNR.
01.10.2024 | 22:02
Roberta Anastase aviz favorabil pentru CA al BNR Mugur Isarescu ramane la sefia Bancii Nationale
Roberta Anastase, aviz favorabil pentru CA al BNR Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Cele două comisii au dat marți aviz favorabil pentru ca Mugur Isărescu să continue să ocupe funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) și guvernator al Băncii Naționale a României. Acesta a primit 28 de voturi „pentru”, iar 10 parlamentari s-au abținut.

Roberta Anastase, aviz favorabil pentru CA al BNR

Aviz favorabil au primit și Leonardo Badea – prim-viceguvernator al BNR, Florin Georgescu – viceguvernator şi Cosmin Ştefan Marinescu – viceguvernator.

ADVERTISEMENT

Comisiile de buget ale Camerei Deputaților şi Senatului au avizat favorabil și candidaturile Robertei Anastase, lui Balint Csaba, lui Alexandru Nazare, Aurei Socol, lui Horia Neamțu și lui Cristian Popa pentru funcția de membru în CA al BNR.

Toți candidații care au primit aviz favorabil în cele două comisii urmează să fie validați în funcții de către plenul reunit al Parlamentului, relatează Agerpres.

ADVERTISEMENT

Senatoarea PNL Roberta Anastase, fostă președintă a Camerei Deputaților, s-a declarat convinsă că va contribui cu experiența sa politică dar și în management la funcționarea instituției.

ADVERTISEMENT

„Eu mă simt onorată de propunerea făcută de colegii mei de a face parte din Consiliul BNR, tocmai pe o poziţie neexecutivă şi sunt convinsă că voi contribui cu ideile, cu experienţa mea consolidată în management de-a lungul timpului la funcționarea BNR. (…)

ADVERTISEMENT

Am fost şi europarlamentar, fac parte şi din Comisia de pregătire a aderării la OCDE. (…) Am fost preşedinte în exerciţiu al Adunării Parlamentare a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, încă sunt preşedinte al Comisiei politice a acestei organizaţii.

Pentru că am invocat comisia OCDE şi pregătirea aderării noastre la OCDE, aş invoca tocmai principiile propuse şi dezvoltate de această organizaţie în ceea ce priveşte guvernarea întreprinderilor de stat care recomandă ca în conducerile în zona neexecutivă – aceea pentru care am aplicat şi eu astăzi – să fie cooptați oameni care au profesii diverse, experienţe diferite, astfel încât să vină să îmbunătăţească funcţionarea sau evoluţia unor instituţii”, a declarat Roberta Anastase, la finalul audierilor din comisii.

ADVERTISEMENT

În 2010, în calitate de președintă a Camerei Deputaților, Roberta Anastase a fost în centrul unui scandal. Ea a fost atunci acuzată că a numărat greșit voturile la legea pensiilor, fraudând astfel votul.

Senatoarea este de profesie sociolog, iar în 1994 a fost Miss România.

Tags: