Sport

Roberto De Zerbi, noul antrenor al lui Șahtior Donețk. Fostul fotbalist al lui CFR Cluj se va duela cu Mircea Lucescu

Șahtior Donețk și-a ales tehnicianul care o va conduce în sezonul viitor. Italianul Roberto De Zerbi, fost jucător al celor de la CFR Cluj, se va duela cu Mircea Lucescu în Ucraina.
25.05.2021 | 21:35
Roberto De Zerbi noul antrenor al lui Sahtior Donetk Fostul fotbalist al lui CFR Cluj se va duela cu Mircea Lucescu
ADVERTISEMENT

Pentru că nu concepe să rateze titlul și în sezonul viitor, Rinat Ahmetov pregătește schimbări masive la Șahtior Donețk. Un prim pas a fost făcut chiar în cursul zilei de marți, 25 mai, când italianul Roberto De Zerbi l-a înlocuit oficial pe Luis Castro, devenind astfel cel de-al 34-lea antrenor principal din istoria „minerilor”.

Potrivit unui comunicat dat publicității de reprezentanții clubului, acesta a semnat un contract valabil până în 2023. În stagiunea recent încheiată l-a pregătit pe Vlad Chiricheș la Sassuolo și a bifat 43 de victorii, 36 de remize și 41 de înfrângeri.

ADVERTISEMENT

Nu îi va fi, însă, deloc ușor să-și îndeplinească obiectivele, având în vedere că Mircea Lucescu va continua pe banca tehnică a lui Dinamo Kiev după ce a reușit eventul în Ucraina. De altfel, patronul Igor Surkis poartă deja tratative pentru a-l convinge să semneze prelungirea contractului, tot până în 2023, când va împlini 78 de ani.

Șahtior Donețk și-a găsit antrenor: italianul Roberto De Zerbi

De-a lungul carierei, Roberto De Zerbi a antrenat doar în Italia, la Darfo Boario (2013-2014), Foggia (2014–2016), Palermo (2016), Benevento (2017-2018) și Sassuolo (2018-2021). Cu echipa la care evoluează Vlad Chiricheș și-a încheiat conturile chiar săptămâna trecută, după ce a ratat „la mustață” prezența în noua ediție a cupelor europene.

ADVERTISEMENT

Este o alegere grea, dar nu cred că pot aduce mai mult acestei echipe. Poate un alt antrenor se va descurca mai bine. După trei ani aici, dar și după discuțiile cu oficialii clubului, cred că suntem în top, din toate punctele de vedere”, își anunța decizia tehnicianul care bifează astfel prima sa experiență în afara țării natale.

Ca fotbalist, în schimb, a evoluat inclusiv în tricoul campioanei en-titre a României, CFR Cluj, în perioada 2010-2012. De asemenea, în CV-ul său se mai regăsesc AC Milan, unde a făcut primii pași, dar și formații precum Monza (1998), Padova (1998-2000), Avellino (2000-2001; 2008-2009), Lecco (2001-2002), Foggia (2002-2004), Arezzo (2004-2005), Catania (2005-2006), Napoli (2006-2008; 2009-2010), Brescia (2008), și Trento (2013).

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu rămâne la Dinamo Kiev. Nici vorbă de retragere

În altă ordine de idei, Roberto De Zerbi nu va avea deloc o misiune ușoară pe banca tehnică a Șahtiorului. Asta pentru că Mircea Lucescu, cel care a reușit să pună capăt hegemoniei fostei sale echipe în Ucraina, nu are de gând să se retragă prea curând. Ba chiar și-a exprimat recent dorința de a rămâne la Dinamo Kiev.

Știam la ce mă angajez, începutul a fost greu, nu ma gândeam la titluri, ci să refac o echipă. Am vrut în primul rând să revin în fotbal, într-o competiție în care exista o rivalitate. Am vrut să văd eu unde sunt, ce mai am în mine, ambiție, entuziasm, motivație de a lupta.

ADVERTISEMENT

Am făcut o alegere corectă, cred eu. Ce aș fi făcut aici? M-aș fi plimbat de la un teren la altul, mai ales că era acea perioadă cu pandemia. A fost extrem de dificil, aveam o responsabilitate uriașă, calificarea în grupele Champions League.

Era mai important decât trofeele care au venit mai târziu. Atâta timp cât am această energie, acest entuziasm, acest raport cu jucătorii, n-am niciun motiv să mă retrag. Îmi place să muncesc!

Când nu faci nimic, atunci te îmbolnăvești. Am 11 jucători în echipa națională, ceea ce mă bucură foarte tare”, a dezvăluit cel mai titrat antrenor român al ultimelor decenii.

ADVERTISEMENT