Life

Rodica Popescu Bitănescu l-a surprins pe Dan Negru. Cum arată actrița la cei 84 de ani ai săi

Rodica Popescu Bitănescu l-a luat prin surprindere pe celebrul prezentator tv, Dan Negru. Cei doi s-au întâlnit față în față, iar momentul a fost de-a dreptul unic.
11.11.2022 | 14:49
Rodica Popescu Bitanescu la surprins pe Dan Negru Cum arata actrita la cei 84 de ani ai sai
Rodica Popescu Bitănescu l-a impresionat pe Dan Negru la emisiunea ”Tu urmezi”. Sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Rodica Popescu Bitănescu a acceptat provocarea producătorilor de la Kanal D și vine la show-ul ”Tu urmezi”, prezentat de Dan Negru.

Rodica Popescu Bitănescu l-a impresionat pe Dan Negru

Astfel, fanii actriței o vor putea vedea pe micile ecrane în ediția de dumincă seară, de la ora 20.00.

ADVERTISEMENT

Deși are 84 de ani, Rodica Popescu Bitănescu nu își arată deloc vârsta, iar asta vor putea vedea și telespectatorii. Celebra legendă a teatrului românesc se simte mai bine ca niciodată și este în continuare o fire foarte energică.

Inclusiv Dan Negru a rămas surprins în momentul în care a văzut-o față în față. Prezentatorul tv spune că parcă anii nici măcar nu au trecut peste ea, având în vedere cum arată.

ADVERTISEMENT

”La fel de tânără, la fel de vivace și… la fel de râzăreață!”, a spus Dan Negru la reîntâlnirea cu marea artistă.

În ediția de duminică seară a show-ului ”Tu urmezi” de la Prima Tv, fanii actriței vor putea afla mai multe despre aceasta și de asemenea, o vor putea vedea și în situații dificile.

ADVERTISEMENT

Rodica Popescu Bitănescu a fost extrem de încântată în momentul în care a primit propunerea celor de la Kanal D. Încă de când a auzit de acest show, i s-a părut destul de interesat, drept urmare, nu a stat prea mult pe gânduri înainte de a a accepta invitația.

Emoțiile însă nu vor lipsi și ele, după cum spune chiar ea.

Rodica Popescu Bitănescu, dezvăluiri despre începuturile carierei sale

”Sunt invitată aici, la emisiune de cultură generală, să râdem… mi se pare extraordinar de frumos! Râsul este foarte important… sunt foarte emoționată!”, a mai dezvăluit Rodica Popescu Bitănescu în cadrul show-ului.

ADVERTISEMENT

Tot în cadrul ediției de duminică, fanii actriței vor mai afla și ce i s-a întâmplat acesteia pe la începutul carierei, din cauza emoțiilor pe care le avea.

Întâmplarea a avut loc atunci când lucra cu regretatul regizor Valeriu Lazarov.

”Am intrat într-o criză de râs, din cauza emoțiilor, Lazarov s-a speriat, dar mi-a spus: Când treci printr-o pasă mai dificilă, nu trebuie decât să zâmbești, Rodica! Dacă râzi, este minunat! Ai câștigat partida”, a povestit îndrăgita artistă.

Menționăm că Dan Negru a dat marea lovitură cu show-ul ”Tu urmezi”, care deja a reușit să fie unul dintre preferatele telespectatorilor. Tot el va fi și cel care va prezenta celebrul Revelion, însă în acest an, pe postul turcesc.

ADVERTISEMENT