Mircea Lucescu, cel care este internat la Spitalul Universitar din București, după ce i s-a făcut rău în urmă cu câteva zile la antrenamentul naționalei și a fost operat, a primit acceptul medicilor de a fi vizitat de Răzvan Burleanu, șeful de la FRF, cel care a fost însoțit de Mihai Stoichiță.
Mandatul de selecționer al lui Mircea Lucescu la echipa națională s-a încheiat, lucru confirmat chiar de acesta, însă Răzvan Burleanu dorește să aibă în continuare o colaborare cu „Il Luce”.
„Despre situația medicală a domnului Lucescu nu pot să vă dau detalii, doar dumnealui și familia lui sunt în măsură. Noi ne-am dorit să putem să venim, imediat cum situația medicală a dumnealui a permis acest lucru, astfel încât să discutăm și despre pașii următori. Vrem să-l integrăm pe domnul Lucescu într-un rol nou în lunile următoare la nivelul Federației Române de fotbal, pentru a beneficia de acest transfer de cunoaștere pe care domnul Lucescu l-a acumulat de-a lungul timpului.
I-am transmis multă sănătate și așteptăm să ne vedem cât mai curând. Ne dorim să identificăm împreună un rol nou în care domnul Lucescu să ni se alăture la Federația Română de Fotbal. Nu și-a revenit în totalitate, dar e un om foarte puternic. Știm sigur că va trece de această situație. Dumnealui își dorește să ajute fotbalul românesc”, a spus Răzvan Burleanu.
Eșecul cu Turcia, plus situația cu Mircea Lucescu, căruia i s-a făcut rău la antrenament, au făcut ca starea de spirit a jucătorilor să fie una nu foarte bună. Aceștia și-au dorit ca partida amicală cu Slovacia să fie amânată, însă în cele din urmă confruntarea s-a disputat și tricolorii au pierdut, 0-2.
„(n.r. I-a trecut supărarea după meciul cu Turcia) Nimănui nu i-a trecut această supărare, mai ales că jocul a fost foarte bine pregătit, a reușit să-i anihileze pe turci. Diferența a fost făcut de sclipirea unui jucător. A fost o situație de criză pentru noi toți. Staff-ul medical ne-a ajutat să fim într-o situație mai bună astăzi. Lucrul acesta i-a salvat viața domnului Lucescu. Ne-am dorit să întâlnim această expertiză în cât mai multe zone din viața noastră. Jucătorii au fost foarte afectați. Dorința jucătorilor a fost ca meciul cu Slovacia să nu se mai joace”, a declarat Răzvan Burleanu, pe scările Spitalului Universitar, după vizita la Mircea Lucescu.
Speculațiile cu privire la noul selecționer s-au întețit în ultimul timp, iar informațiile apărute în presă spun că Gică Hagi ar fi alesul. Totuși, Răzvan Burleanu nu a dorit să confirme discuțiile.
„Nu am avut o discuție cu noul selecționer din respect pentru domnul Lucescu. Mâine a fost convocată Comisia Tehnică, iar săptămâna viitoare vă putem da mai multe informații oficiale. Comisia Tehnică va fi prezidată de domnul Mihai Stoichiță, iar în următoarele zile vă vom da mai multe informații despre acest subiect”, a mai spus Răzvan Burleanu.