Sport

Roland Niczuly a îngropat-o pe Sepsi cu Unirea Slobozia: eroare uriașă a portarului! Dioszegi și-a pus mâinile în cap. Video

Roland Niczuly a comis o eroare neașteptată în meciul cu Unirea Slobozia și Sepsi este a doua echipă retrogradată la finalul acestui sezon.
18.05.2025 | 18:12
Roland Niczuly a ingropato pe Sepsi cu Unirea Slobozia eroare uriasa a portarului Dioszegi sia pus mainile in cap Video
Eroare colosală comisă de Roland Niczuly la partida cu Unirea Slobozia care a dus la retrogradarea lui Sepsi. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Sepsi avea nevoie de un rezultate de egalitate în partida cu Unirea Slobozia, dar eroare comisă de portarul Roland Niczuly i-a trimis pe covăsneni direct în eșalonul secund spre disperarea patronului Laszlo Dioszegi.

Eroare colosală a lui Roland Niczuly în Unirea Slobozia – Sepsi

La scurt timp după ce Sepsi a restabilit egalitatea în întâlnirea din ultima etapă a play-out-ului din SuperLiga a venit gafa comisă de Niczuly și Unirea Slobozia a marcat golul care a trimis formația oaspete direct în Liga 2.

ADVERTISEMENT

Era minutul 75 al jocului de la Clinceni când Cristi Bărbuț a centrat din lovitură liberă de pe partea dreaptă, portarul covăsnenilor a ieșit neinspirat și s-a ciocnit de fundașul Branislav Ninaj.

Mingea a rămas în careul oaspeților și fundașul central ucrainean Dmytro Pospielov și-a trecut în cont ”dubla”, după ce deschisese scorul în minutul 15. Unirea Slobozia s-a impus în cele din urmă cu 2-1 și va juca la batajul de menținere/promovare. Vezi video aici

ADVERTISEMENT

Niczuly, artătat cu degetul că l-a lucrat pe Dorinel Munteanu

Parcursul celor de la Sepsi în play-out este unul neașteptat. Porniți din postura de lideri ai părții inferioare a clasamentului, covăsnenii au adunat doar 5 puncte în 9 etape și se văd retrogradați în eșalonul secund.

Formația din Sfântu Gheorghe plătește și pentru desele schimbări de antrenor. Adus la mijlocul luni martie pentru a salva situația, Dorinel Munteanu a fost dat afară după doar 5 meciuri din cauza unor neînțelegeri cu veteranii din vestiar.

ADVERTISEMENT

Printre jucători care nu l-au mai dorit pe Munteanu s-au aflat și Roland Niczuly și Branislav Ninaj, jucătorii care au comis eroare de la întâlnirea cu Unirea Slobozia și care a dus la retrogradarea directă a lui Sepsi.

ADVERTISEMENT