Fiind un apropiat al lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, Roman Abramovich a fost taxat de autoritățile din Marea Britanie, iar în cele din urmă acesta a renunțat la Chelsea, care a fost preluată de americanul Todd Boehly.
La mai bine de doi ani de când s-a retras din fotbalul englez, Roman Abramovich continuă să aibă probleme cu autoritățile din Marea Britanie. Potrivit BBC, acesta este anchetat pentru evaziune fiscală, el evitând să achite impozilele corecte pentru o investiție totală de 6 miliarde de lire sterline.
Avocații oligarhului rus au transmis că acesta „a obținut întotdeauna consultanță profesională independentă și consultanță juridică profesională și a acționat în conformitate cu acest sfat”.
Abramovich a negat orice acuzație cu privire la neplata acelor impozite care însumează aproximativ un miliard de lire sterline. Eugene Shvidler, fostul director al clubului Chelsea, este vizat și el de această anchetă, chiar dacă contestă în prezent decizia guvernului britanic de a-l sancționa pentru legăturile sale strânse cu Abramovich.
Un expert fiscal a transmis pentru sursa citată că Eugene Shvidler a luat decizii strategice cu privire la investiții, pe perioada cât a trăit în Regatul Unit și nu în Insulele Virgine Britanice, cum a declarat el pe parcursul șederii sale.
Deputatul Joe Powell, cel care conduce un grup parlamentar privind impozitarea echitabilă, a solicitat Fiscului și Vămilor să ancheteze „de urgență” cazul pentru a recupera sume cu adevărat importante ce vor putea fi investite ulterior în serviciile publice din Marea Britanie.
Biroul de Investigații Jurnalistice a examinat în ultimul an mii de fișiere și e-mailuri de la o companie cu sediul în Cipru, care a administrat toate afacerile oligarhului rus Roman Abramovich.
5,3 miliarde de dolari ar fi trebuit să încaseze Roman Abramovich în momentul a care a vândut definitiv clubul Chelsea către Todd Boehly, copropietarul LA Dodgers. Suma însă nu a intrat niciodată în conturile rusului, fiind blocaţi de autorităţile britanice în urma pornirii războiului din Ucraina.