Patronul echipei Chelsea, Roman Abramovich, a fost interesat de cumpărarea clubului brazilian Vasco da Gama, dar în cele din urmă gruparea sud-americană va ajunge pe mâinile americanilor.
Conform Ansa, președintele lui Vasco da Gama, Jorge Salgado, a anunțat că a semnat un memorandum de înţelegere cu fondul american de investiţii 777 Partners pentru cedarea a 70% din acţiuni. ”Va fi punctul de plecare al unui viitor nou, câştigător, durabil şi fără datorii. Tot ceea ce tânjesc imenşii noştri fani”, a declarat Salgado.
Consorţiul din SUA va plăti aproximativ 140 de milioane de dolari în schimbul preluării controlului la Vasco da Gama, club de tradiţie în Brazilia care a ajuns însă în liga secundă, achitând în acelaşi timp şi datoriile cifrate la 140 de milioane de dolari.
În următoarele 90 de zile, fondul american de investiţii va efectua un audit financiar înainte de a confirma tranzacţia, care trebuie să primească şi girul adunării generale a clubului.
”Suntem dornici să investim într-un oraş (n.r. – Rio de Janeiro) cu una dintre cele mai mari concentraţii de talente din lume, într-o ţară care trăieşte şi respiră pentru fotbal, ca şi noi”, a declarat Josh Wander, fondator al 777 Partners.
Consorțiu 777 Partners are 99,9% din acțiunile clubului Genoa şi deţine un pachet de 12% de acţiunile grupării FC Sevilla.
Roman Abramovich este omul care a transformat-o pe Chelsea dintr-o echipă de cartier, într-o forță a campionatului Angliei și a Europei.
Miliardarul rus este pregătit de o nouă investiție și a decis să ”treacă” oceanul pentru a prelua unul dintre cele mai vechi cluburi din America de Sud.
Miliardarul rus Roman Abramovich a preluat pachetul de acțiuni a clubului Chelsea în 2003. De atunci gruparea ”albaștrilor” a cucerit tot ce se putea.
Acum, omul de afaceri este tentată să redea gloria unuia dintre cele mai vechi cluburi din Brazilia. Conform jurnalistului din ”țara cafelei”, Jorge Nicola, este vorba despre Vasco da Gama.
Fosta campioană a Braziliei și câștigătoare a Copei Libertadores, este de mai mulți ani doar o umbră a echipei la care a evoluat cândva, între alți, marele Romario.
Clubul din Rio de Janeiro evoluează în al doilea eșalon din Brazilia, dar continuă să fie una dintre cele mai iubite echipe din țara care l-a dat lumii pe Pele.
Jorge Nicola susține că pe adresa clubului au sosit o mulțime de oferte de preluare a pachetului majoritar de acțiuni, iar una dintre acestea l-ar avea în spate chiar pe finanțatorul lui Chelsea.
Jurnalistul menționează că ar fi vorba chiar de un grup de investitori ruși, conduși din umbră de Abramovich, care ar intenționa să dezvolte un parteneriat între clubul londonez pe care îl deține și Vasco da Gama, în cazul în care va prelua gruparea braziliană.
Jorge Nicola, citat de sportwitness.co.uk, susține că preluarea unui club de fotbal din Brazilia presupune o procedură extrem de greoaie și de durată.
Între altele, Consiliul de Administrație a clubului sud-american trebuie să se pună de acord cu cedarea acțiunilor către un eventual viitor investitor.
Însă, Nicola a lăsat să se înțeleagă că tranzacția s-ar putea perfect în cele din urmă, mai ales că președintele clubului brazilian și-a programat o vizită în Europa.
Jurnalistul nu menționează că oficialul lui Vasco da Gama se va întâlni și cu Roman Abramovich, dar este foarte posibil ca acesta să-și facă apariția la discuțiile dintre Jorge Salgado (președintele lui Vasco da Gama – n.r.) și grupul de investitori din Rusia.