News

Roman Abramovici a fost acționar la companii cu afaceri uriașe în România. Câți bani a obținut oligarhul din vânzarea acțiunilor

Miliardarul Roman Abramovici a deținut acțiuni într-o firmă din Austria care derulează afaceri de sute de milioane de euro în România. Abramovici a mai investit într-o fabrică din Oradea și într-un hotel din Sovata.
16.03.2022 | 13:37
Roman Abramovici a fost actionar la companii cu afaceri uriase in Romania Cati bani a obtinut oligarhul din vanzarea actiunilor
Miliardarul rus Roman Abramovici a obținut zeci de milioane de euro prin intermediul firmelor care au activat în România
ADVERTISEMENT

Roman Abramovici, oligarhul rus cu o avere estimată la 10 miliarde de dolari, este sancționat pentru legăturile apropiate pe care le-ar avea cu Vladimir Putin, președintele Rusiei. Zilele trecute, autoritățile britanice au anunțat că au înghețat activele a șapte afaceriști ruși, printre care se află și Abramovici.

Roman Abramovici, acționar la companii din România, a fost acuzat că a fraudat statul rus

Cea mai importantă investiție la vedere a lui Roman Abramovici este clubul Chelsea, pe care va fi nevoit să-l vândă. În 2003, el a plătit 142 de milioane de euro pentru echipa londoneză. În primii zece ani ca patron, Abramovici a investit 1,5 miliarde de euro, iar de atunci a mai vărsat în conturile clubului o sumă cel puțin egală.

ADVERTISEMENT

Astfel, în aproape două decenii, Roman Abramovici a cheltuit peste 3 miliarde de euro cu Chelsea, investiție ce reprezintă o treime din averea sa estimată. ”Am luat mereu decizii ținând cont de interesele clubului. În actuala situație, am decis, prin urmare, să vând clubul. Cred că acest lucru este în interesul clubului, fanilor, angajaților, dar și sponsorilor și partenerilor. Vânzarea nu se va face rapid, dar va urma procedurile legale. Nu voi cere plătirea împrumuturilor”, a spus Abramovici despre vânzarea lui Chelsea.

Roman Abramovici a fost acuzat recent că a fraudat statul rus cu 2,7 miliarde de dolari, cu ocazia vânzării companiei petroliere Rosneft, cea mai mare din Rusia. Oligarhul a achiziționat Rosneft cu 250 de milioane de dolari, în 1995, operațiunea fiind taxată ca ilegală, deoarece s-a dezvăluit că licitația a fost trucată.

ADVERTISEMENT

În 2005, Abramovici a vândut Rosneft cu 13 miliarde dolari, obținând astfel un profit halucinant, de 52 ori mai mult decât a investit. Informația a fost confirmată de Iuri Skuratov, fostul procuror general al Rusiei din acea perioadă. Acesta a dezvăluit că se adunaseră probe zdrobitoare pentru acuzarea lui Abramovici, dar că președintele de atunci al Rusiei, Boris Elțîn, a confiscat documentele care l-ar fi dus la închisoare pe protejatul său.

Firma la care Roman Abramovici a fost acționar activează din 2004 în România

”Era o schemă penală ce le-a permis participanților la privatizarea companiei să formeze un grup infracțional, care nu plătea guvernului prețul corect la achiziționarea companiilor”, a declarat Skuratov. Se pare că Roman Abramovici s-ar fi folosit de scheme asemănătoare și cu prilejul altor tranzacții cu companii petroliere, beneficiind din plin de protecția asigurată de la cel mai înalt nivel al conducerii politice a Rusiei.

ADVERTISEMENT

Roman Abramovici a deținut acțiuni la zeci de companii ce activau în întreaga Europă. Una dintre acestea este compania austriacă S Immo care derulează afaceri de sute de milioane de euro în România. Dezvoltatorul imobiliar, care a intrat pe piața românească încă din 2004, a construit mall-ul Sun Plaza, în sudul Bucureștiului, în a cărui renovare a investit recent 30 de milioane de euro.

S Immo a mai construit hotelul Novotel, precum și clădirea de birouri The Mark, cu o suprafață de aproximativ 25.000 metri pătrați, aflată pe bulevardul Uranus, o afacere în care s-au investit 75 de milioane de euro. Un alt proiect aflat în derulare este Campus 6, un ansamblu format din două clădiri de birouri cu o suprafață de 38.000 metri pătrați, aflat pe bulevardul Iuliu Maniu.

ADVERTISEMENT

Roman Abramovici a deținut companii ce au derulat afaceri la Oradea și Sovata

În 2017, presa austriacă, consultată de FANATIK,  a dezvăluit că Roman Abramovici a vândut pachetul său de acțiuni de la S Immo, reprezentând 11,35%, pentru suma de 90 de milioane de euro. Astfel, Abramovici a vândut fiecare din acțiunile pe care le avea la S Immo cu 12 euro. La scurt timp după tranzacție, prețurile acțiunilor companiei cu afaceri în România a crescut la 14 euro, cu aproximativ 16% mai mult decât a primit Abramovici, ceea ce înseamnă că oligarhul a pierdut 14,5 milioane de euro pentru că și-a vândut acțiunile prea devreme.

Abramovici a mai fost implicat în firme care au avut afaceri în România. În aprilie 2000, compania Rus-Al (Ruskii Aluminii), la care Abramovici deținea 50% din acțiuni, a cumpărat fabrica de alumină Alor Oradea pentru aproximativ 10 milioane de dolari. Rus-Al a mai investit 5 milioane de dolari în întreținerea fabricii, dar producția a fost oprită în ianuarie 2002, când Alor Oradea a fost închisă.

În aprilie 2005, a apărut informația că Roman Abramovici ar fi acționar al hotelului Danubius din stațiunea Sovata. Hotelul era deținut de o companie cu sediul la Budapesta, Danubius Hotel Management and Services Rt., iar Abramovici devenise acționar al acesteia. Ulterior, oligarhul s-a retras din companie.

ADVERTISEMENT