Tragedie în localitatea Resi, din provincia italiană Caltanissetta (Sicilia). Un român și-a pierdut viața la numai 47 de ani în urma unui grav accident de muncă.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 14 decembrie, în timp ce Florin Gheorghiță Todrican, un român care s-a stabilit în Italia în urmă cu mulți ani, se afla la volanul unui tractor cu care lucra pe câmp.
La un moment dat, nu se știe din ce motiv, utilajul agricol s-a răsturnat și din păcate românul a murit pe loc. La scurt timp, la fața locului au intervenit carabinierii, dar și mai multe echipaje de salvare, precum și un elicopter medical.
Medicii au făcut eforturi mari pentru al resuscita pe conaționalul nostru, însă din păcate nu au mai putut să facă nimic pentru el și au fost nevoiți să îi constate decesul.
Florin Gheorghiță Todrican era originar din comuna Vorniceni, județul Botoșani, iar în urmă cu mulți ani s-a stabilit în localitatea Riesi, unde și-a cumpărat o casă în care locuia alături de soția și cei doi copii ai săi, în vârstă de 19 și 17 ani.
Vestea morții românului a căzut ca un trăsnet peste familia, prietenii, dar și colegii lui cărora nu le vine să creadă că acesta nu mai este în viață.
Colegii, dar și șefii lui Florin au numai cuvinte de laudă la adresa lui, iar la scurt timp după ce și-a pierdut viața reprezentanții companiei la care lucra au transmis un mesaj extrem de emoționant.
”Profund întristați de pierderea ta prematură, dorim să-ți mulțumim public pentru tot ceea ce ai făcut pentru noi în toți acești ani.
Ieri nu a plecat un simplu angajat, ci brațul nostru drept, inima care pulsa în cadrul companiei noastre. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a descrie cât de sensibil, disponibil și gata să ajuți pe toată lumea ai fost.
Întreaga comunitate din Riesi te respecta, iar toți te cunoșteau pentru bunătatea sufletului tău și disponibilitatea ta, mereu gata să dai o mână de ajutor. Vei fi de neînlocuit și vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre. Rămas bun, Giorgio, zbor lin!”, au transmis reprezentanții companiei.
Familia a decis ca Florin să fie înmormântat în localitatea Riesi marți, 17 decembrie, la ora 15:30, și le-a cerut celor care vor să îl conducă pe ultimul drum ca în loc de flori să facă acte de caritate.