Incident șocant în Italia, în care a fost implicat un român. Un român în vârstă de 51 de ani, care locuia de 25 de ani în Resana, provincia Treviso, Italia, a murit.
Tragedia s-a produs în jurul orei 13:30, sâmbătă, 30 noiembrie, după ce a suferit un infarct acasă. Bărbatul, aflat în locuința sa, a început să se simtă foarte rău, scrie publicația Treviso Today.
Fiica sa cea mare, în vârstă de 22 de ani, a realizat imediat gravitatea situației și a încercat să-l ducă de urgență la spitalul din Castelfranco Veneto și l-a urcat în mașină.
În drum spre spital, starea tatălui său s-a agravat brusc. La aproximativ cinci kilometri distanță de unitatea medicală, pe o stradă care leagă localitățile Salvatronda și Resana, tânăra a oprit mașina și a solicitat ajutorul echipajelor de urgență.
În scurt timp, au intervenit o ambulanță din Castelfranco Veneto, un elicopter de salvare din Treviso și agenți ai poliției locale. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat și a murit în prezența fiicei sale.
Victima lasă în urmă două fete, dintre care una de 22 de ani și o alta mai mică. Poliția a efectuat verificări la fața locului pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului, mai scrie sursa citată.
Un român în vârstă de 51 de ani a pierit la un spital din Perugia, regiunea Umbria din Italia, unde era internat. Omul s-a aruncat pe geamul unității medicale și a murit pe loc. Înainte de gestul său a discutat ultima dată cu soția.
Bărbatul muncea în Italia și era acuzat de uciderea lui Marielle Soethe, o femeie de 71 de ani. Acesta era și foarte bolnav și suferea de diabet, pancreatită și fusese supus unui transplant de ficat în trecut, conform surselor citate de Rotalianul.
De asemenea, avocata sa, Donatella Donati, a spus că bărbatul se temea pentru starea sa de sănătate, dar nu a arătat intenții de a-și pune capăt zilelor.
„Trebuie să obținem dosarul medical, să verificăm dacă a beneficiat de suport psihologic și sperăm ca autopsia să fie dispusă”, a afirmat avocata.