Român, membru al misiunii ONU, răpit în Libia, după ce convoiul în care se afla a fost atacat

Razvan Nicolae   
în Hotnews
29/06/2017, 10:08
Român, membru al misiunii ONU, răpit în Libia, după ce convoiul în care se afla a fost atacat

Indivizi înarmaţi au reţinut pentru scurt timp şapte membri ai misiunii ONU în Libia, printre care şi un român, după un atac împotriva convoiului lor, miercuri, în oraşul Az Zawiyah, la 50 de kilometri vest de Tripoli, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, citată de AFP.

“Au fost eliberaţi. Toţi sunt teferi şi nevătămaţi”, a declarat pentru AFP generalul Najmi al-Nakoua, şeful gărzii prezidenţiale, însărcinată în special cu protecţia misiunilor diplomatice la Tripoli. Misiunea ONU în Libia a confirmat atacul asupra convoiului său.

Citeşte mai multe pe antena3.ro

Închide ×