News

Româncă de 32 de ani, găsită cu gâtul tăiat într-un apartament din Italia. Cine ar fi ucis-o

20.04.2021 | 20:44
Romanca de 32 de ani gasita cu gatul taiat intrun apartament din Italia Cine ar fi uciso
ADVERTISEMENT

O româncă în vârstă de 32 de ani, venită de mai mult timp în Italia, a fost găsită, duminică, cu gâtul tăiat în apartamentul pe care îl închiriase în regiunea Aosta din nord-vestul țării. Anchetatorii au deja câteva piste în ceea ce privește criminalul. 

Pe numele ei Elena Raluca Șerban, conaționala noastră a fost ucisă cu sălbăticie. Din locuința acesteia au dispărut toate dispozitivele electronice ale acesteia, inclusiv telefonul și tableta, cel mai probabil pentru că dețineau dovezi.

ADVERTISEMENT

Potrivit presei din Italia, tânăra a fost ucisă cu o singură lovitură de cuțit, în zona gâtului. Trupul ei fără suflare a fost găsit în baie, într-o baltă de sânge, cu o rană adâncă la gât. Cei care au făcut tragica descoperire au fost chiar pompierii.

Româncă de 32 de ani, găsit moartă într-un apartament din Italia

Românca a fost găsită duminică, 18 aprilie, moartă în baia unui apartament din Aosta, în nordul Italiei. Anchetatorii spun că ucigaşul i-a tăiat gâtul şi a lăsat-o să agonizeze, apoi s-a făcut nevăzut.

ADVERTISEMENT

Legiștii care investighează acest caz spun că tânăra, în vârstă de 32 de ani, ar fi murit sâmbătă după-amiaza, însă după autopsie se va stabili cu certitudine momentul decesului.

După producerea crimei, toate dispozitivele electronice ale femeii au dispărut, inclusiv telefonul și tableta. Anchetatorii italieni spun că este posibil ca asasinul să fi luat tableta și telefonul victimei pentru a nu lăsa indicii care ar putea duce la identificarea sa. Nici măcar arma crimei nu a fost găsită, cel mai probabil un cuțit, scrie La Repubblica.

ADVERTISEMENT

Sora victimei, cea care a alarmat autoritățile, a spus că Elena se afla în Valle d’Aosta din motive de serviciu.

Cine ar fi ucis-o pe Elena. Pistele anchetatorilor italieni

Jurnaliștii italieni, care prezintă date din demersul anchetei, scriu că criminaliștii au abandonat ipoteza unei tentative de jaf, cu atât mai mult cu cât niciun obiect de valoare nu a dispărut din casă, cu excepţia telefonului şi a tabletei.

ADVERTISEMENT

De asemenea, a căzut și varianta unei posibile sinucideri. Medicul legist nu a găsit nici arma crimei şi nici urme care să arate că tânăra a fost abuzată sexual sau lovită înainte de a fi ucisă. De altfel, cel mai probabil ea a murit în cursul zilei de sâmbătă, 17 aprilie, spre seară, cred experţii care investighează crima.

O pistă extrem de probabilă pe care o analizează oamenii legii este ca românca de 32 de ani să fi fost introdusă, de curând, într-o rețea de escorte de lux din orașul în care locuia.

Astfel, ea ar fi fost ucisă cu bestialitate chiar de unul din clienții ei sau chiar de un proxenet pentru care lucra. Anchetatorii nu exclud să fi fost vorba de o reglare de conturi în lumea escortelor. Felul în care a fost tăiat gâtul tinerei îi duce la această ipoteză.

ADVERTISEMENT
Tags: