România are două jucătoare în turul al treilea la Miami Open. După ce Sorana Cîrstea a trecut de Linda Noskova, Jaqueline Cristian a urcat și ea în runda a treia, performanță care îi aduce 61.895 dolari. Gabriela Ruse joacă azi pentru a călca pe urmele cele două.
Jaqueline Cristian a avut noroc, după tragerea la sorți a tabloului principal. A prins un loc de cap de serie, deoarece Emma Răducanu a declarat forfait competiției, acuzând probleme medicale. Jaq a scăpat astfel de primul tur și a intrat în competiție abia azi noapte, când a întâlnit-o pe americanca Peyton Stearns, locul 47 WTA.
Românca s-a impus în două seturi, scor 6-4, 7-5, meciul durând o oră și 49 de minute. Partida româncei a fost printre ultimele ale zilei și s-a terminat în jurul orei 5 dimineața, ora României. Din cauză că programul a fost dat peste cap, pentru că o zi a plouat tare și a bătur vântul, Jaqueline va juca în turul al treilea tot azi.
Ea a o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (locul 11 WTA), meciul fiind programat la ora 17.00, ora României. Așadar, ea are la dispoziție foarte puțin timp pentru refacere și reîncărcare a bateriilor. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o data anul acesta, în turul doi, la Adelaide, unde a învins Cristian, scor 6-4, 6-4.
Tot azi va juca în turul al treilea și Sorana Cîrstea. Ea o va întâlni pe belgianca Elise Mertens (19 WTA), care a eliminat-o pe americanca Elvina Kalieva, locul 154 mondial. Sorana are 3-0 la întâlnirile directe cu jucătoarea din Belgia. Miza meciului este calificarea în optimi, care vine cu o recompense financiară substanțială – 105.720 dolari. Partida Cîrstea – Mertens se va disputa după ora 21.30.
Și Gabriela Ruse, a treia româncă de pe tabloul principal de la Miami, joacă azi, dar ea este cu un tur în urmă. Gabi o întâlnește pe Madison Keys (locul 14 mondial) în turul al doilea. Meciul în care americanca pornește ca favorită este programat după ora 19.30.
Parcursul jucătoarelor noastre poate produce schimbări în clasamentul WTA. Momentan, Sorana Cîrstea este rachete numărul 1 a României, după ce a urcat pe locul 35 mondial. Jaqueline Cristian a coborât un loc şi este pe 36, cu 1.367 puncte. Gabriela Ruse a urcat un loc şi este pe 73, cu 900 de puncte.
Irina Begu a coborât opt locuri şi ocupă poziţia 171, cu 420 puncte, dar ea n-a mai jucat din august 2025. Așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate, Irina s-a cuplat cu antrenorul ei și vrea să devină mamă.
Ultima româncă în Top 200, Anca Todoni, a coborât de pe 185 pe 187, cu 384 puncte. Și ea lipsește din circuit fiind în recuperare după o accidentare.