Sport

Româncele și-au aflat adversarele din primul tur la Roland Garros 2024. Jaqueline Cristian, duel cu Jelena Ostapenko la debut

Româncele prezente pe tabloul principal la Roland Garros 2024 au aflat cu cine se vor duela în primul tur. Jaqueline Cristian dă piept cu Jelena Ostapenko.
23.05.2024 | 16:26
Romancele siau aflat adversarele din primul tur la Roland Garros 2024 Jaqueline Cristian duel cu Jelena Ostapenko la debut
Româncele și-au aflat adversarele din primul tur de la Roland Garros 2024. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu, româncele prezente pe tabloul principal la Roland Garros 2024, și-au aflat adversarele din primul tur. Jaqueline Cristian a avut ghinion la tragerea la sorți, urmând să o înfrunte la debut pe Jelena Ostapenko (10 WTA, favorită 9).

Româncele și-au aflat adversarele din primul tur la Roland Garros 2024

Sorana Cîrstea (30 WTA, favorită 28) a avut parte de ghinion. Prima rachetă a României o va înfrunta în runda inaugurală la Roland Garros 2024 pe rusoaica Anna Blinkova (45 WTA). Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată, iar victoria i-a revenit româncei într-un turneu ITF în Emiratele Arabe Unite (2020).

ADVERTISEMENT

Învingătoarea din meciul Sorana Cîrstea – Anna Blinkova o va întâlni în turul 2 la Roland Garros 2024 pe câștigătoarea partidei Lin Zhu – Elina Avanesyan. Ana Bogdan (63 WTA) urmează să aibă o adversară accesibilă în primul tur la Roland Garros.

Sportiva născută la Sinaia va da piept în runda inaugurală cu Elsa Jacquemot (150 WTA), beneficiară a unui wild-card. Irina Begu (127 WTA) a fost cea mai norocoasă la tragerea la sorți. Jucătoarea de tenis în vârstă de 33 de ani va da piept în primul tur cu o jucătoare venită din calificări sau cu un lucky loser.

ADVERTISEMENT

Jaqueline Cristian, duel cu Jelena Ostapenko la debut

Jaqueline Cristian (67 WTA) a fost, de departe, cea mai ghinionistă dintre românce la tragerea la sorți pentru Roland Garros 2024. Sportiva în vârstă de 25 de ani se va duela în primul tur de la Paris cu Jelena Ostapenko, campioana din 2017 de la Roland Garros.

Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA. Jaqueline Cristian reușea să se impună în minimum de seturi la WTA St. Petersburg în 2021, scor 6-3, 7-6(9). Învingătoarea din meciul Jaqueline Cristian – Jelena Ostapenko va da piept în turul 2 cu Tatjana Maria sau Clara Tauson.

ADVERTISEMENT

Prezența în primul tur la Roland Garros 2024 asigură jucătoarelor un premiu financiar de 73.000 de euro. Gabriela Ruse și Cristina Dinu au acces până în turul 3 al calificărilor și sunt la un meci distanță de a se califica pe tabloul principal la Roland Garros.

Iga Swiatek și Aryna Sabalenka, adversare facile în primul tur la Roland Garros 2024

Iga Swiatek și Aryna Sabalenka sunt principalele favorite la câștigarea trofeului de la Roland Garros 2024. Primele două jucătoare ale lumii nu au emoții în primul tur. Poloneza va evolua la debut împotriva unei jucătoare venite din calificări sau împotriva unui lucky loser.

ADVERTISEMENT

De cealaltă parte, Aryna Sabalenka va da piept în primul tur cu rusoaica Erika Andreeva. Ulterior, în turul 2, bielorusa ar urma să se dueleze cu o jucătoare venite din calificări sau cu un lucky loser.

ADVERTISEMENT
Teodora Stoica a făcut top 3 cei mai petrecăreți jucători români: „Sper să...
Teodora Stoica a făcut top 3 cei mai petrecăreți jucători români: „Sper să nu mă urască!” + Antrenorul pe care îl admiră în secret: „N-am avut curaj să-i spun”
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care...
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care vă pot ajuta
Muritor de foame după ce a fost milionar în fotbal. Cum s-a auto-distrus...
Muritor de foame după ce a fost milionar în fotbal. Cum s-a auto-distrus un fotbalist cunoscut
"Luna roz" sau "Luna căpşunilor", fenomen rar pe 21 iunie 2024. Unde va fi vizibilă
Destinul cumplit al milionarului care a ajuns falit şi a rămas fără casă:...
Destinul cumplit al milionarului care a ajuns falit şi a rămas fără casă: „A pierdut totul! Nici nu ştiu unde a dormit”
Wow, ce apariție!! Cum s-a pozat Ilinca Vandici în costum de baie. A...
Wow, ce apariție!! Cum s-a pozat Ilinca Vandici în costum de baie. A spus 'stop joc' pe plajă! / FOTO
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! E bomba ZILEI
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! E bomba ZILEI
EXCLUSIV Povestea impresionantă a lui Alex, copilul bolnav de autism care l-a ținut...
EXCLUSIV Povestea impresionantă a lui Alex, copilul bolnav de autism care l-a ținut de mână pe Bancu la Euro 2024."Sunt mândră de el. Îmi era teamă. Am fost a patra rezervă"
Nadia Comăneci are un avion care-i poartă numele. Imagini rare cu aeronava
Nadia Comăneci are un avion care-i poartă numele. Imagini rare cu aeronava
Bombă în showbiz! Zanni e într-o relație și se gândește la nuntă: „Mama...
Bombă în showbiz! Zanni e într-o relație și se gândește la nuntă: „Mama copiilor mei va fi cea mai norocoasă”
Prințesa Kalina a Bulgariei, apariție controversată la Palatul Varna din Sofia. Tragedia care...
Prințesa Kalina a Bulgariei, apariție controversată la Palatul Varna din Sofia. Tragedia care și-a pus amprenta asupra chipului ei
Cum a descoperit Christian Sabbagh că fiul său are autism. Soția sa a...
Cum a descoperit Christian Sabbagh că fiul său are autism. Soția sa a fost prima persoană care și-a dat seama: „O bună perioadă de timp nu mi-a zis”