Membrii unei rețele de comercianți de mașini au fost arestați în Spania, întrucât au stabilit un mecanism prin care evitau plata TVA pentru tranzacțiile făcute. Dintre cele 23 de persoane reținute – 18 bărbați și 5 femei, fac parte și cetățeni români, scrie ediția spaniolă a publicației Ziarul Românesc.
Primele indicii privind evaziunea fiscală pe scară largă a rețelei au fost descoperite în 2021 de către Oficiul Național de Investigare a Fraudelor (ONIF) și Unitatea Regională de Inspecție a Agenției Fiscale din Valencia.
Ancheta începută de autoritățile din Valencia a primit numele de operațiunea Cavallino, iar în cursul anchetei a reieșit că rețeaua a înregistrat mai multe firme în Registrul Operatorilor Intracomunitari, iar prin intermediul acestora cumpărau automobile de la un singur furnizor aflat în Germania.
Însă polițiștii de la Guardia Civil au descoperit că acesta era doar un paravan întrucît mașinile erau cumpărate direct din Germania, evitând astfel plata de TVA.
Ancheta complexă a mecanismului de fraudă fiscală a fost încheiată în lunile noiembrie-decembrie 2022, astfel că s-a trecut la arestări, inclusiv printre români care trăiesc în Spania.
Cele 23 de persoane au fost reținute în mai multe orașe din provincia Valencia – Bétera, Llíria, Marines, Olocau, Pobla de Vallbona, Torrent și Valencia. Membrii rețelei sunt acuzați de infracţiuni contra Trezoreriei Publice, spălare de bani şi apartenenţă la o organizaţie criminală.
Odată cu arestările s-au făcut și percheziții la mai mulți dealeri de mașini și la câteva depozite unde se aflau automobilele cumpărate prin fraudarea Fiscului din Spania.
Astfel, au fost confiscate 75 de mașini a cărora valoare este estimată la peste 7.000.000 euro. De asemenea, au fost blocate conturile a 14 persoane și 30 de companii, conturi în care se află 1.350.000 euro. Pe lângă acestea, au fost puse sub sechestru și proprietăți de 3.000.000 euro.
Ancheta s-a derulat cu sprijinul polițiilor din mai multe țări, schimbul de informații fiind făcut prin intermediul Europol. Nu sunt excluse noi arestări în acest dosar.