România a pierdut duelul contra Suediei, 1-2, de pe Strawberry Arena, din prima etapă a Ligii Națiunilor. Jucătorii au avut bătăi de cap în debutul partidei.
La începutul partidei de debut a României din Liga Națiunilor, ”tricolorii” s-au lovit de o problemă neașteptată. Mingile de joc folosite nu erau umflate corespunzător, lucru ce le-a dat bătăi de cap ambelor formații. La pauza duelului, un analist suedez a taxat dur greșeala.
”Nu este cel mai grav lucru din lume, dar tot nu înțeleg cum se poate întâmpla așa ceva. Jucăm un meci oficial pe stadionul nostru național și trimitem echipele afară cu mingi dezumflate.
Dacă acest meci s-ar fi jucat într-o țară cu un PIB mai mic, am fi râs ușor de lipsa de organizare și pregătire. Nu este cel mai mare lucru din lume, dar este evident jenant”, a spus Erik Niva, potrivit SportBladet.
Înaintea partidei, arbitrul întâlnirii, Ondrej Berka, a verificat mingile. Cehul și-a dat acordul să fie folosite pentru meci. Totuși, acestea ar fi început să piardă presiune până la fluierul de start, conform sursei menționate.
În timpul duelului, după ce jucătorii suedezi s-au plâns că mingile sunt dezumflate, Graham Potter a verificat un balon ajuns în zona băncii tehnice și a semnalat problema. Mingile dezumflate au fost schimbate cu cele folosite la încălzire.
Înaintea fiecărui meci, arbitrii au datoria de a verifica dacă mingile de joc sunt umflate corect. Un balon utilizat în timpul unui meci trebuie să aibă presiunea cuprinsă între 0,6 și 1,1 bari.
Verificarea se poate face cu un manometru, care indică exact presiunea din interiorul mingii, sau prin efectuarea testului înălțimii. Un balon umflat corect trebuie să aibă înălțimea de ricoșeu cuprinsă între 1,15 metri și 1,62 metri când este lăsat să pice de la o înălțime de 2 metri.
România se află pe ultimul loc în grupa din Liga Națiunilor, după eșecul de pe Strawberry Arena. În cealaltă partidă din grupă, Polonia și Bosnia au remizat, 0-0:
”Tricolorii” își vor continua campania pe teren propriu, contra Bosniei – 28 septembrie, iar apoi vor întâlni Polonia, pe Narodowy Stadion, pe 2 octombrie. Seria de 4 meciuri ale României se va încheia pe 5 octombrie, pe Arena Națională, contra Suediei.