Naționala României conduce autoritar grupa din Liga Națiunilor, cu trei victorii din trei posibile. De la venirea lui Mircea Lucescu, tricolorii au marcat câte trei goluri în fiecare partidă. Golaverajul naționalei este 9-1.
Meciul cu Lituania, programat diseară, reprezintă o nouă confruntare cu o națională baltică. Întâlnirile dintre România și cele trei țări din zonă, Lituania, Letonia și Estonia, nu au fost foarte multe.
Motivul se știe. După cel de-al Doilea Război Mondial, actualele republici independente au fost anexate de URSS și timp de peste 45 de ani au făcut parte din fosta Uniune Sovietică.
Astfel, România va confruntat cu Țările Baltice, fie înainte de război, fie după destrămarea URSS. În total au fost 23 meciuri contra acestora. 14 partide cu Lituania, 5 cu Letonia și 4 Estonia.
Bilanțul este covârșitor în favoarea echipei noastre. Avem 13 victorii cu Lituania, 4 cu Letonia și 3 cu Estonia. Au existat însă și trei sincope. Două chiar în deplasare. România a pierdut și a făcut un egal în Țările Baltice, înainte de război.
S-a întâmplat în 1937, când naționala a făcut un turneu în zonă. Acum 87 de ani, tricolorii conduși de Constantin Rădulescu au plecat în turneu în zona de nord a Europei. La 5 iulie, România s-a oprit în Polonia, unde a câștigat cu 4-2.
Apoi, la 8 iulie, România a jucat în Lituania, la Kaunas, unde a învins cu 2-0. Peste zile, la 12 iulie, a urmat un 0-0 cu Letonia, la Riga. Iar la 14 iulie, tricolorii au pierdut, scor 1-2, în Estonia, la Tallin.
Aceasta este singura înfrângere suferită de naționala României în Țările Baltice. În total, au fost 12 confruntări în acea zonă: 10 victorii pentru tricolori, un egal și o înfrângere.
Din echipa care a jucat acum 87 de ani în acel turneu făceau parte, printre alții: Baratky, Dobay, Bodola, Nicolae Kovacs, Raffinsky, Pavlovici, Ion Bogdan, Grațian Sepi și Silviu Ploieșteanu.
Ulterior, după 1990, România a suferit o înfrângere usturătoare, acasă, contra Lituaniei. A fost acel 0-3, de la Cluj, din preliminariile CM 2010, unul dintre cele mai urâte eșecuri ale naționalei pe teren propriu, din toate timpurile.
Și Mircea Lucescu are o amintire urâtă din zonă. În 1999, pe când antrena Rapid a fost eliminat de Skonto Riga, echipa care a dominat ani buni fotbalul din Letonia. După un 3-3 spectaculos în Giuleşti, Rapid a fost eliminată în urma returului din deplasare, pierzând cu 2-1 la Riga deşi a condus cu 1-0 până în minutul 77.
Rapid era campioana României și avea în echipă fotbaliști precum Lobonț, Rednic, Iencsi, Bolohan, Lupu, Stanciu, Mălrărășanu, Jean Barbu sau Schumacher.