România a reușit să obțină calificarea în optimile EURO 2024, la capătul ultimei partide din faza grupelor. “Tricolorii“ lui Edward Iordănescu egalează, astfel, performanța generației lui Dorinel Munteanu, Ionel Ganea sau Gică Hagi, care a trecut de grupele Euro 2000. Află în continuare cu cine joacă România în optimi la EURO 2024 și toate detaliile despre meci!
Înaintea ultimei etape a fazei grupelor, România putea să termine grupa atât pe primul, cât și pe ultimul loc. Doar primele două poziții garantau calificarea, însă și o clasare pe locul trei le oferea șanse teoretice foarte mari “tricolorilor“.
Adversarii României puteau fi trupe precum Anglia, Franța, Spania, Țările de Jos, dar și nume mai slab cotate, precum Serbia, Albania sau Austria. Era posibil chiar și un meci de risc maxim, cu Ungaria.
Au fost făcute foarte multe calcule, pentru că posibilitățile erau numeroase, însă rezultatele din ultima etapă au făcut în așa fel încât adversara României să fie Olanda.
Meciul din optimile de finală ale EURO 2024 se va disputa în Munchen, pe stadionul Allianz Arena. Partida va avea loc marți, 2 iulie, de la ora 19:00. Se anunță o nouă prezență masivă a fanilor români, după ce în grupe aceștia au făcut spectacol la Munchen, Koln și Frankfurt.
Pentru a afla cu cine joacă România în optimile EURO 2024 a fost nevoie de emoții până la ultimul fluier al meciurilor din grupe. Mult mai limpede este situația televizării partidei naționalei din primul tur eliminatoriu al competiției.
La fel ca toate partidele jucate de “tricolori“ în grupe, și partida cu Olanda va fi televizată pe Pro TV în direct. Telespectatorii vor beneficia de comentariu de la fața locului.
Partida poate fi urmărită în România la televizor, pe canalul Pro TV, însă ai posibilitatea să vezi România – Olanda LIVE VIDEO și pe FANATIK.ro.
Aici vei găsi din timp echipa de start aleasă de selecționer, cele mai tari imagini de la meci, informații la minut și reacțiile jucătorilor și selecționerilor la finalul partidei.
România se va duela cu Olanda în „optimile” de finală ale EURO 2024. Naționala lui Ronald Koeman a terminat pe locul 3 în Grupa D, cu 4 puncte, într-o serie cu Austria, Franța și Polonia. „Portocala Mecanică” a înregistrat o victorie, o remiză și o înfrângere în faza grupelor.
Olanda are un lot evaluat de Transfermarkt.com la 815 de milioane de euro. La turneul final european din urmă cu 3 ani, batavii au fost eliminați în „optimile” de finală de către Cehia, scor 0-2. Olandezii ocupă locul 7 în ierarhia FIFA.
Ronald Koeman este selecționerul naționalei Olandei din ianuarie 2023. Antrenorul în vârstă de 61 de ani mai are contract cu Federația Olandeză de Fotbal până pe 31 iulie 2026. Pe banca „Portocalei Mecanice”, Ronald Koeman a adunat 17 meciuri, dintre care 10 victorii, o remiză și un rezultat de egalitate.
Antrenorul născut la Zaandam, Olanda a pregătit echipe uriașe în carieră, precum Ajax, Benfica, PSV, Valencia sau Barcelona. Ronald Koeman a calificat-o direct pe Olanda la turneul final din Germania. „Portocala Mecanică” a terminat pe locul 2 în Grupa B din preliminariile EURO 2024.
România se va duela cu Olanda pentru un loc în sferturile EURO 2024. Naționala „Portocalei Mecanice” are un lot extrem de valoros, cel mai bine cotat fotbalist fiind Xavi Simons. Mijlocașul ofensiv de la RB Leipzig are o cotă de piață de 80 de milioane de euro.
Următorii în top sunt Matthijs de Ligt (65 de milioane de euro), Micky van de Ven (55 de milioane de euro) sau Cody Gakpo (50 de milioane de euro). Batavii au reușit să pună mâna pe trofeul european în 1987/1988.
Naționala Olandei are un lot cotat de site-urile de specialitate la 815 milioane de euro. Ronald Koeman are la dispoziție jucători de top care evoluează la echipe, precum Bayern Munchen, Tottenham sau AC Milan.
Olanda a început în forță EURO 2024. Naționala lui Ronald Koeman a învins Polonia, scor 2-1, pe Volksparkstadion din Hamburg. Golurile au fost marcate de Gakpo și Weghorst. Ulterior, „Portocala Mecanică” a remizat cu Franța, scor 0-0 pe Red Bull Arena din Leipzig.
În ultima etapă, Olanda a pierdut cu Austria după unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de la ediția din acest an a Campionatului European. Batavii au cedat cu 2-3, golurile fiind marcate de Gakpo și Depay pe de o parte și Malen (autogol), Schmid și Sabitzer pe de altă parte.
Rămâi pe FANATIK.ro pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă în meciurile de la Campionatul European. Aici afli totul despre cu cine joacă România în optimile EURO 2024.
Tot pe site-ul nostru poți găsi rezumatul imediat la finalul partidei, cu toate golurile și fazele importante. Te informăm și cu privire la ce se întâmplă în celelalte optimi, pentru a afla care este potențiala adversară a României din sferturile de finală.
Optimile de finală ale EURO 2024 încep sâmbătă, 29 iunie și continuă până marți, 2 iulie. După două zile de pauză, la finalul fazei grupelor, fanii fotbalului vor avea parte din nou de câte două meciuri în fiecare zi. Iată programul complet al optimilor:
Acum știi cu cine joacă România în optimi la EURO 2024, unde se poate vedea meciul și care sunt caracteristicile adversarilor. Rămâi pe FANATIK.ro pentru a afla la minut desfășurarea evenimentelor din partida României.
Aici vei găsi și scorurile din celelalte partide programate pentru optimi, precum și tabloul sferturilor de finală ale competiției. Faza sferturilor va începe în data de 5 iulie.