Sport

România, aproape de un record istoric în Liga Națiunilor! Totul depinde de meciul cu Cipru și de verdictul UEFA după incidentele cu Kosovo

Naționala României poate stabili un record fabulos în Liga Națiunilor, însă pentru acest lucru trebuie îndeplinite două condiții.
18.11.2024 | 20:36
Romania aproape de un record istoric in Liga Natiunilor Totul depinde de meciul cu Cipru si de verdictul UEFA dupa incidentele cu Kosovo
Naționala României poate stabili un record fabulos în Liga Națiunilor, însă pentru acest lucru trebuie îndeplinite două condiții. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

”Tricolorii” întâlnesc reprezentativa Ciprului în ultima partidă din această ediție a competiției, iar fanii au luat cu asalt Arena Națională. Din informațiile FANATIK, cu câteva ore înainte de fluierul de start se vânduseră peste 45.000 de bilete.

Record fantastic pentru naționala României în Liga Națiunilor

Echipa națională a României își încheie anul 2024 cu întâlnirea împotriva Ciprului și poate stabili un record extraordinar în Liga Națiunilor. Elevii lui Mircea Lucescu au nevoie de o victorie pentru a scrie istorie.

ADVERTISEMENT

În cazul unui succes în fața ciprioților pe Arena Națională, coroborată cu o decizie favorabilă din partea UEFA cu privire la meciul cu Kosovo întrerupt cu 2 minute înainte de final, ”tricolorii” ar încheia grupa cu victorii pe linie.

Astfel, selecționata României ar deveni prima din istorie care încheie cu maxim de puncte o grupă formată din 4 formații în Liga Națiunilor. Nicio altă echipă nu a reușit această performanță de la înființarea competiției în 2018.

ADVERTISEMENT

Singura reprezentativă care a mai reușit punctaj maxim în Liga Națiunilor a fost Estonia la ediția precedentă. Atunci, estonii au încheiat cu victorii pe linie în Divizia D, însă grupa a fost formată doar din 3 formații.

ADVERTISEMENT

Cum arată echipa de start a României în meciul cu Cipru

Meciul România – Cipru, din ultima etapă a Ligii Națiunilor, se va desfășura de la ora 21:45, pe Arena Națională. În absența accidentatului Nicolae Stanciu, căpitanul ”tricolorilor” la acest joc va fi Răzvan Marin.

Pentru acest joc, Mircea Lucescu a decis să facă mai multe schimbări în echipa de start, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate încă din urmă cu o zi. Față de duelul cu Kosovo vor apărea 4 jucători noi.

ADVERTISEMENT

Echipa de start aleasă de selecționerul României pentru partida cu Cipru este următoarea: Niță – Rațiu, Drăgușin, Pașcanu, Bancu – Olaru, M. Marin, R. Marin – Hagi, Bîrligea, Mihăilă.

Înainte de primul fluier al întâlnirii, Raduly Ioan Marian, sau Bvcovia, așa cum îl cunoaște lumea, va cânta piesa ”Generația de Suflet”, iar imnul României va fi interpretat de cunoscuta artistă Feli Donose.