România lui Edward Iordănescu (46 de ani) a reușit o mare surpriză la Campionatul European din Germania (EURO 2024) și a câștigat grupa E, unde s-au mai regăsit Belgia, Slovacia și Ucraina.
Tricolorii vor juca marți, în optimile de finală cu Olanda, de la ora 19:00, în fața a aproximativ 50.000 de români. Cu siguranță fotbaliștii României vor da totul pentru o calificare cu adevărat istorică în „sferturi”.
Totuși, mai mulți jucători ai României trebuie să fie atenți în meciul cu Olanda să nu ia galben și să rateze apoi meciul cu Turcia sau Austria din sferturile de finală, în cazul în care ne impunem în „optimi”.
Nu mai puțin de patru jucători riscă să fie suspendați în „sferturi” dacă iau galben cu Olanda. Este vorba despre Andrei Burcă, Răzvan Marin, Marius Marin și George Pușcaș. Practic, trei din patru titulari vor fi nevoiți să joace cu mai mare atenție.
De partea cealaltă, din naționala Olandei în pericol de suspendare sunt Johannes Veerman și Jerdy Schouten. Cartonașele galbene primite de fotbaliști vor fi șterse abia din semifinalele competiției.
Edward Iordănescu are primele mari emoții încă dinaintea meciului cu Olanda. Nicușor Bancu este suspendat pentru meciul cu „Portocala mecanică” și selecționerul are semne serioase de întrebare. FANATIK a analizat cele mai importante cifre ale lui Bancu.
Cel mai probabil, Iordănescu Jr. îl va introduce în primul „11” în locul lui Bancu (31 de ani) pe Deian Sorescu (26 de ani). Acesta din urmă poate juca și pe postul de fundaș stânga, dar și pe cel de mijlocaș stânga. Este drept că mai există și varianta Vasile Mogoș (31 de ani) pentru postul de fundaș stânga, însă cel care va hotărî va fi Edward Iordănescu.
România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – M. Marin – Man, R. Marin, Stanciu, Mihăilă – Drăguș
Olanda: Verbruggen; Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Aké; Schouten, Simons, Reijnders; Frimpong, Depay, Gakpo
29 iunie
Elveția – Italia, ora 19:00, Berlin
Germania – Danemarca, ora 22:00, Dortmund
30 iunie
Anglia – Slovacia, ora 19:00, Gelsenkirchen
Spania – Georgia, ora 22:00, Koln
1 iulie
Franța – Belgia, ora 19:00, Dusseldorf
Portugalia – Slovenia, ora 22:00, Frankfurt
2 iulie
România – Olanda, ora 19:00, Munchen
Austria – Turcia, ora 22:00, Leipzig