Sport

România – Austria, meciul decisiv pentru calificarea la Euro, se joacă de Paşte! Adi Vasile: “Ştim că e o zi specială, dar este nevoie de aportul publicului!”. Număr mic de bilete vândute

România joacă împotriva Austriei meciul decisiv pentru calificarea la Campionatul European. Confruntarea se joacă de Paşte şi, până acum, s-au vândut puţine bilete. Mesajul lui Adi Vasile pentru public.
02.04.2022 | 20:02
Romania  Austria meciul decisiv pentru calificarea la Euro se joaca de Paste Adi Vasile Stim ca e o zi speciala dar este nevoie de aportul publicului Numar mic de bilete vandute
ADVERTISEMENT

România va juca meciul decisiv pentru calificarea la Campionatul European 2022 împotriva Austriei. “Tricolorele” sunt pe locul trei în grupă şi au nevoie de victorie în meciurile cu Insulele Feroe şi Austria pentru a merge la turneul final.

România – Austria, meciul decisiv pentru calificarea la Euro, se joacă de Paşte! S-au vândut 194 de bilete în primele 24 de ore

Confruntarea este programată pe data de 24 aprilie la Râmnicu Vâlcea, chiar în prima zi de Paşte. Biletele s-au pus deja în vânzare, însă după primele zile lumea nu se înghesuie să îşi cumpere tichetele pentru meci.

ADVERTISEMENT

Sala Traian are 2239 de locuri, iar în primele 24 de ore de la punerea biletelor în vânzare s-au vândut doar 194. Preţul unui bilet este de 50 de lei, însă FRH a scos la vânzare pachete destinate familiilor, 2 adulţi + 2 copii la preţul de 20 de lei bucata (80 de lei total).

Adi Vasile cheamă lumea la meci: “Nu puteam să punem meciul mai repede”

Selecţionerul României, Adi Vasile, a declarat la finalul meciului câştigat de CSM Bucureşti la Craiova că “tricolorele” au nevoie de aportul publicului şi speră ca sala să se umple, deşi meciul se joacă în ziua de Paşte:

ADVERTISEMENT

“Meciul este într-o zi specială şi rar se întâmplă ca în ziua de Paşte să avem un meci, nu mai spun şi decisiv. Asta arată mult viaţa pe care o are un sportiv. Nu are sărbători, nu are probleme acasă şi trebuie să se respecte în teren. 

Nu puteam să punem meciul mai repede pentru că deplasarea în Insulele Feroe este una lungă şi am fi avut o singură zi între meciurile cu Feroe şi Austria.

ADVERTISEMENT

“După ce lumea stă cu o seară înainte la Înviere, după ce stă la prânz cu familia, poate nu este rău să vii la un spectacol pe seară”

Este un risc asumat, dar cred că după ce lumea stă cu o seară înainte la Înviere, după ce stă la prânz cu familia, poate nu este rău să vii la un spectacol pe seară şi să poţi să scoţi mai multă emoţie din tine ca să ne bucurăm împreună de o calificare.

Ştim că este o zi foarte specială şi pentru asta este clar că este nevoie de noi în teren şi de aportul publicului, pentru a ne putea face treaba. Asta înseamnă ideea de a juca acasă şi asta înseamnă ideea de România.

ADVERTISEMENT

Românii au fost alături de noi tot timpul şi cu echipa naţională dintotdeauna. Aşa că îi aşteptăm şi în ziua de Paşte să fie alături de echipă”, a spus Adi Vasile.

România, pe locul trei în grupa preliminară

În tur, România a încheiat la egalitate, scor 33-33, cu un gol marcat în ultima secundă de Bianca Bazaliu. “Tricolorele” au pierdut apoi meciurile cu Danemarca şi în acest moment se află pe locul trei, cu 3 puncte.

Grupa preliminară:

Grupa preliminară din care face parte România
Grupa preliminară din care face parte România
  • 194 de bilete s-au vândut în primele 24 de ore
  • 3 puncte în patru meciuri a adunat România 

 

ADVERTISEMENT
Tags: