“Le susţin pe fete de la hotel!” Ilie Năstase, interzis la Fed Cup!

Alex Bradescu   
in Stiri sportive
06/02/2018, 18:21
“Le susţin pe fete de la hotel!” Ilie Năstase, interzis la Fed Cup!

Ilie Năstase nu va fi prezent la partida de Fed Cup dintre România şi Canada, de la Sala Polivalentă din Cluj. Suspendat de Federaţia Internaţională până în 2020, Năstase spune că a fost judecat total cu tentă, dând exemplu ce a păţit Serena Williams. 

“Trebuia să fie o audiere la finalul lunii ianuarie, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Ne punem şi noi întrebări. Sunt nişte judecători care se ocupă. M-au audiat pe mine, iar acum văd că mai durează. Nu ştiu ce se întâmplă. Sincer, nici nu ştiu la ce să mă mai aştept după ce mi-au dat atâţia ani. Poate că se judecă diferit. Pentru acelaşi lucru, Serena a luat doi ani fără suspendare, în timp ce eu am primit o pedeapsă cu o suspendare ce a intrat în vigoare. Probabil că, dacă eram numărul 1, şi nu doar antrenor şi la vârsta asta, nu luam atât”, a spus Ilie Năstase. 

România – Canada. De ce nu are voie Năstase în sală

Năstase a fost suspendat de Federaţia Internaţională de Tenis după ce a aruncat cuvinte grele la adresa căpitanului nejucător al Marii Britanii, Anne Keothavong, la meciul de Fed Cup de la Constanţa. Britanicele au vrut chiar să iasă de pe teren, iar Johanna Konta a izbucnit în lacrimi! 

“Nu mă mai întorc la colaborarea cu Federaţia. Eu am fost rugat de domnul Ţiriac şi de fete să vin atunci. Chiar nu eram pregătit să fac treaba asta. Dar dacă m-au rugat, am zis să o fac. Am fost voluntar, nu am fost plătit, nu am fost angajat de Federaţie, nimic. Nu pot să merg la meci. Până nu se dă decizia nu am voie în sală. O să merg la Cluj, dar n-am voie la stadion. O să stau la hotel şi o să le susţin de acolo”, a povestit Năstase. 

Ştirea MOMENTULUI

Dinamo – Voluntari 2-1. Video! Vezi rezumatul. “Câinii”, pe primul loc

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.