Sporturi

România construiește Reactoarele 3 și 4 la Cernavodă, cu ajutorul americanilor

27.01.2021 | 11:18
ADVERTISEMENT

România se pregătește să construiască reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, după ce va moderniza reactorul 1, în cadrul unui program finanțat de Statele Unite ale Americii.

Ministerul român al Economiei a pus în dezbatere publică proiectul unei HG care va aproba acordul între România și SUA privind cooperarea în domeniul energiei nucleare.

ADVERTISEMENT

Acordul va reglementa dezvoltarea proiectelor nuclearo – electrice de la CNE Cernavodă și sectorul energiei nucleare civile din țara noastră.

România construiește reactoarele 3 și 4 la Cernavodă

Conform notei de fundamentare, dezvoltarea setorului nuclear se va realiza conform „pachetului legislativ Energie curată pentru toti europenii și a Pactului Ecologic European, care impun transformarea sectorului energetic către un alt model de sistem, bazat pe tehnologii curate, inovatoare, care să facă față concurenței pe o piață de electricitate integrată”.

ADVERTISEMENT

Potrivit România Liberă, ministrul Economiei a precizat că se impune acomodarea sectorului energetic din România la noile tendințe de dezvoltare. Aceasta presupune un volum investițional uriaș pe întreg lanțul tehnologic, de la producere de electricitate, la rețele inteligente de transport și distribuție gaze naturale si electricitate”.

Avem un parteneriat strategic cu SUA, ţinem de el, ne respectăm partenerii. Suntem membri ai UE şi ai NATO. Nu putem să mai stăm încă șapte ani de zile să vedem ce se întâmplă”, a adăugat Virgil Popescu.

ADVERTISEMENT

România a avut intenția de a colabora cu China, însă lucrurile au stagnat în ultimii 7 ani. „În ultimele 18 luni, am semnat un acord interguvernamental de facilitare a unui proiect în valoare de 8 miliarde de dolari pentru construirea a două noi reactoare convenționale și recondiționarea unui alt reactor”, declara și Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA în București.

De asemenea, Banca de Import-Export a SUA va aloca 7 miliarde de dolari ca finanțare și creditare pentru Cernavodă.

ADVERTISEMENT

Centrala atomică de la Cernavodă este cel mai modern obiectiv energetic pus în funcțiune în România pe timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu.

ADVERTISEMENT