News

Coronavirus în România, 17 iulie 2020. Un nou record al îmbolnăvirilor: 799. Bilanţ: 35.802 de infectări şi 1.988 de morţi. Live Update

17.07.2020 | 12:51
Coronavirus in Romania 17 iulie 2020 Un nou record al imbolnavirilor 799 Bilant 35802 de infectari si 1988 de morti Live Update
ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 12:52. Încă un record al cazurilor zilnice de infectare cu COVID-19 a fost anunțat de Grupul de Comunicare Startegică. E vorba de 799 de contaminări.

Până joi, 17 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

ADVERTISEMENT

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.598 au fost externate, dintre care 22.312 de pacienți vindecați și 2.286 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Nou record al cazurilor de coronavirus în România

Până astăzi, 1.988 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 16.07.2020 (10:00) – 17.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese ( 11 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

ADVERTISEMENT

La ATI, în acest moment, sunt internați 273 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 925.001 teste.


Știrea inițială. Ziua de joi, 16 iulie, a adus un nou record de infectări cu noul coronavirus în România: 777 de cazuri raportate de Ministerul Sănătății după 19.097 de teste, potrivit buletinului oficia INSP.

ADVERTISEMENT

Până în prezent, este cel mai mare număr de infectări într-un interval de 24 de ore de la debutul pandemiei în România. Pe 11 iulie, cu 698 de cazuri, România raporta cel mai mare număr până la bilanțul din urmă cu o zi.

În ultima zi au murit 19 pacienți infectați cu COVID-19, bilanțul negru al deceselor urcând la 1.971. La această oră, la Terapie Intensivă (ATI) sunt internați 261 de pacienți, o creștere importantă față de ultima zi.

ADVERTISEMENT

Record de infecții cu coronavirus în ultimele 24 de ore. Am trecut de 35 de mii de cazuri

Din ultimele date oferite de Grupul de Comunicare Strategică, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.003 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate, dintre care 22.189 de pacienți vindecați și 2.146 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 757 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până joi, 1.971 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 15.07.2020 (10:00) – 16.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 decese (14 bărbați și 5 femei)

Din informațiile GCS, în România au fost prelucrate în total 906.015 teste, faţă de 886.918 teste, la precedentul interval, adică o creștere de peste 19 mii.

Care sunt județele cu cele mai multe cazuri de COVID-19

Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate până în prezent în judeţul Suceava – 4.218, în Bucureşti – 4.096, iar în alte opt judeţe – Braşov, Botoşani, Vrancea, Iaşi, Galaţi, Neamţ, Argeş și Dâmbovița – sunt peste 1.000 de îmbolnăviri.

La polul opus, județele cele mai ferite de pandemia de COVID-19 sunt Satur-Mare – 82 de cazuri, Sălaj – 124 de cazuri, Vâlcea – 191 de cazuri, Călărași – 224 de cazuri și Maramureș – 251 de cazuri.

Peste 5.100 de români infectați cu coronavirus în străinătate. Mai exact e vorba de 5.146 de cazuri.  Cele mai multe sunt: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 115 în Franța, 2.280 în Germania, și 125 în Marea Britanie.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

ADVERTISEMENT