Sport

România, două meciuri amicale după barajul din martie! Anunțul FRF: „În deplasare!”

România va juca două meciuri amicale în luna iunie, după barajul pentru calificarea la CM 2026. Ce anunț a făcut FRF și cine sunt adversarii ”tricolorilor”.
16.03.2026 | 12:49
Romania doua meciuri amicale dupa barajul din martie Anuntul FRF In deplasare
România va disputa două meciuri amicale în luna iunie. Anunțul FRF. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

România va juca două meciuri amicale la începutul lunii iunie 2026. Tricolorii vor disputa aceste dueluri, indiferent de rezultatul pe care îl vor înregistra la barajul care are loc la finalul acestei luni. În primă fază, România înfruntă Turcia, urmând să se dueleze în „finala” pentru calificarea la CM 2026 cu Slovacia sau Kosovo.

România va juca două meciuri amicale în luna iunie

Primul meci al naționalei României după barajul pentru CM 2026 va avea loc pe 2 iunie, în deplasare, iar adversara tricolorilor va fi naționala Georgiei, care îi are în lot pe starul lui PSG, Khvicha Kvaratskhelia, sau pe Anzor Mekvabishvili de la Universitatea Craiova.

ADVERTISEMENT

Duelul va avea loc în deplasare pentru tricolori, la Tbilisi, capitala Georgiei. FRF urmează să facă un alt anunț oficial cu privire la cel de-al doilea meci amical pe care naționala României îl va disputa în luna iunie.

Anunțul FRF. Ce urmează pentru naționala României, după barajul din martie

„Având în vedere intervalul scurt disponibil și riscul de a nu mai găsi adversari pentru această perioadă FIFA, programul meciurilor de pregătire din luna iunie a fost stabilit încă de la începutul anului.

ADVERTISEMENT

Până atunci, Echipa Națională va disputa în luna martie play-off-ul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Pe 26 martie, la Istanbul, de la ora locală 20:00 (19:00 în România), tricolorii vor întâlni Turcia.

ADVERTISEMENT

În funcție de rezultatele semifinalelor din play-off, pe 31 martie, de la ora 21:45 (ora României), naționala va juca în Slovacia sau în Kosovo”, se arată în anunțul Federației Române de Fotbal.

ADVERTISEMENT

Programul naționalei României după cele două amicale

După cele două jocuri de pregătire din luna iunie, echipa națională ar putea pleca la turneul final al Cupei Mondiale, programat în perioada 11 iunie – 19 iulie, dacă va obține calificarea din baraj. În cazul unui succes, România va evolua în Grupa D.

  • Sâmbătă, 13 iunie, ora locală 21:00 (7:00 în România, în 14 iunie): Australia – România (la Vancouver)
  • Vineri, 19 iunie ora locală 21:00 (7:00 în România, în 20 iunie): România – Paraguay (la San Francisco)
  • Joi, 25 iunie, ora locală 19:00 (5:00 în România, în 26 iunie): România – SUA (la Los Angeles)

În cazul în care ”tricolorii” vor rata prezența la cel mai important eveniment fotbalistic, ei vor reveni în competiții în toamnă, când se vor disputa jocurile din Liga Națiunilor. Programul reprezentativei noastre în Grupa 4 a Diviziei B din Liga Națiunilor este următorul:

ADVERTISEMENT
  • Vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Suedia – România
  • Luni, 28 septembrie, ora 21:45: România – Bosnia-Herțegovina
  • Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – România
  • Luni, 5 octombrie, ora 21:45: România – Suedia
  • Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: România – Polonia
  • Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – România
Tags: