Sport

România, drum maraton după victoria din Feroe! Când vor ajunge handbalistele “tricolore” în ţară

România a câştigat cu 31-21 meciul împotriva Insulelor Feroe, din preliminariile pentru Euro 2022. Drumul de întoarcere este unul maraton, mai ales că peste trei zile este meciul decisiv cu Austria.
21.04.2022 | 12:06
Romania drum maraton dupa victoria din Feroe Cand vor ajunge handbalistele tricolore in tara
Echipa naţională de handbal feminin a României. Sursa foto: FRH
ADVERTISEMENT

“Tricolorele” joacă în Săptămâna Mare meciurile decisive pentru calificarea la Campionatul European de Handbal. Primul pas a fost făcut, victorie fără emoţii în Insulele Feroe, scor 31-21. Însă urmează meciul decisiv cu Austria, programat duminică, la Râmnicu Vâlcea, în ziua de Paşte.

România, drum maraton după victoria din Feroe! Ajung în ţară joi, la miezul nopţii

Însă, întoarcerea din Insulele Feroe nu este cea mai lejeră pentru handbaliste. Federaţia nu a închiriat charter din cauza costurilor mari, astfel că Neagu şi compania trebuie să zboare cu o cursă de linie, cu escală.

ADVERTISEMENT

Astfel, vor fi mai bine de 17 ore de zbor şi, din informaţiile FANATIK, delegaţia României va ajunge la Bucureşti joi noapte, în jurul miezului nopţii. De acolo vor merge la Râmnicu Vâlcea, pentru a pregăti confruntarea cu Austria.

Austria va ajunge la Râmnicu Vâlcea înaintea “tricolorelor”

Adversarele au o deplasare mult mai lejeră de efectuat şi vor ajunge la Râmnicu Vâlcea înaintea “tricolorelor”. Elevele lui Herbert Muller au suferit o înfrângere dură în faţa Danemarcei, scor 22-38.

ADVERTISEMENT

România se califică la turneul final cu o victorie sau o remiză împotriva Austriei, dar nu la un scor mai mare decât 33-33, scorul din tur. Cele două formaţii au câte cinci puncte, însă “tricolorele” au golaveraj superior.

Însă, primele criterii de departajare în clasament la egalitate de puncte sunt punctele şi golurile marcate în meciurile directe. Dacă meciul se va încheia 33-33, ca şi în tur, se va aplica ultimul criteriu de departajare, golaverajul, unde România este avantajată.

ADVERTISEMENT

Adi Vasile mizează pe aportul fanilor: “Să avem o sală dacă se poate arhiplină ar fi perfect”

Confruntarea dintre România şi Austria va avea loc duminică, de la ora 18:00, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea. “Tricolorele” se bazează pe aportul fanilor şi speră să vină cât mai mulţi, chiar dacă este prima zi de Paşte:

“Ne dorim cu ardoare să avem alături de noi suporterii, să avem o sală dacă se poate arhiplină ar fi perfect. Sala din Râmnicu Vâlcea e o sală despre handbal, în care se respiră handbalul, îl simți când intri în sală și asta are un impact pentru echipa adversă tot timpul.

ADVERTISEMENT

De asemenea, ajutorul de care noi sunt convins că ne vom bucura prin sprijinul suporterilor va fi foarte important și abia așteptăm să ne bucurăm alături de ei”, este a spus Adi Vasile.

ADVERTISEMENT